Traian Băsescu, RECONFIRMAT în funcția de COMANDANT de navă

0
453

Şeful statului a susținut, în această dimineaţă, examenul de reconfirmare a brevetului său de comandant de navă. Cei care l-au testat pe Traian Băsescu spun că acesta s-a descurcat excelent.

                             

Președintele Traian Băsescu a terminat examenul pentru reconfirmarea brevetului de comandant, examen pe care l-a trecut cu brio, conform celor care l-au testat pe șful statului.

 

„A fost normal, pentru mine nu poate fi ceva spectaculos. Partea de test, după familiarizarea cu sistemele electronice de navigație, a fost scoaterea navei din portul Rotterdam și ancorarea în zona de ancoraj, după ce am aflat că armatorul nu are prea mulți bani și vrea să scoată o navă de 260 de metri fără remorcheră. Am scos nava, nu am lovit-o, am ancorat în siguranță, armatorul e mulțumit. Marea a fost și bună și rea, a fost și trafic. Mi-a plăcut să stau în simulator”, a declarat președintele.

Ieri, şeful statului a mărturisit că a învăţat toată noaptea, pentru că ar fi ruşinos să nu treacă testul.

„Face parte din sentimentul meu de siguranță. Știu că am o meserie foarte bună și, dacă vreți, este o invitație și pentru alți politicieni ca înainte să facă politică să fie buni în meseria lor”, a spus șeful statului.

Președintele a început luni cursurile organizate de Centrul Român pentru Pregătirea şi Perfecţionarea Personalului din Transporturi Navale. Pregătirea va dura două săptămâni şi a fost solicitată, în regim de urgenţă, de şeful statului.

 

Traian Băsescu a achitat o taxă de 2.300 de lei, faţă de 1.500 de lei cât este în mod obişnuit, iar pregătirea are loc la vila de protocol de la Neptun.

Preşedintele a urmat şi în 2007 cursurile de reconfirmare a brevetului, însă acestea au expirat în august anul trecut.

Reconfirmarea brevetului de comandant nu-i va da dreptul preşedintelui să navigheze, în acest sens fiind necesară şi efectuarea cursurilor IMO.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments