Trei români au murit şi alţi 18 au fost răniţi într-un accident produs, vineri dimineaţă, în Ungaria, după ce microbuzul în care se aflau a fost implicat într-un accident pe autostrada M5, pe sensul spre Budapesta, a anunţat Ministerul Afacerilor Externe.
Ambasada României la Budapesta s-a autosesizat, vineri, cu privire la un grav accident de circulaţie, care a avut loc în jurul orei 5.40, ora locală, pe autostrada M5, pe direcţia Budapesta, în care au fost implicate mai multe autovehicule, printre care şi un microbuz cu număr de înmatriculare românesc, informează MAE. Microbuzul pasageri români se deplasa pe ruta Galaţi-Milano.
„Din primele informaţii obţinute de misiune, este vorba de trei persoane decedate şi 18 persoane rănite. Se pare că atât persoanele decedate, cât şi cele rănite sunt cetăţeni români. Ambasada României a întreprins de îndată demersuri pe lângă autorităţile statului de reşedinţă pentru a obţine informaţii cu privire la acest eveniment nefericit. Consulul României la Budapesta şi atașatul de interne se află în acest moment la locul accidentului, beneficiind de sprijinul autorităţilor ungare”, menţionează MAE.
Ministerul Sănătăţii român, prin Raed Arafat, informează că cetăţenii români răniţi în gravul accident rutier de pe autostrada M5 sunt internaţi, pentru îngrijiri, la 4 spitale din Budapesta.
Misiunea diplomatică a României la Budapesta este în legătură permanentă cu autorităţile din ţara de reşedinţă referitoare la acest accident. Ambasada României la Budapesta este pregătită să acorde asistenţă şi protecţie consulară în limita competenţelor legale.
(Sursa: rtv.net)