UIMITOR! BLOCURILE-PĂDURE DIN MILANO

0
959

În orașe în care copacii au devenit o raritate, încep să apară păduri. Doar că pe verticală. Două blocuri turn din Italia devin de fapt păduri. Aceasta a fost soluţia găsită de un arhitect italian într-un oraş în care este aproape imposibil să se mai amenajeze spaţii verzi în mod clasic.

 

La Milano se va inaugura în acest an prima pădure verticală din lume. Proiectul arhitectural îşi propune să rezolve problema spaţiilor verzi din marile oraşe. Cele două turnuri au apartamente de locuit, dar sunt înconjurate de spații verzi la fiecare etaj. În fiecare balcon se găsesc mai multe specii de arbori. În total, este vorba despre 730 de copaci, 5.000 de tufe şi 11.000 de alte plante din diferite specii. Efectul ecologic este cel al unei păduri de un hectar.

 

Toate aceste plante au scopul de a produce oxigen dar și de a feri interiorul locuinţelor de poluare şi căldură excesivă. Interesant este că în cazul în care apartamentele ar fi fost construite pe pământ împreuna cu pădurea aferentă ar fi fost nevoie de şase hectare de teren, iar în soluţia aleasă de arhitectul italian spaţiul s-a redus de 20 de ori.

Irigarea copacilor se va face cu apă reciclată din apa menajeră. Dar aceasta construcţie nu este una verde doar pe exterior. Turnurile vor fi dotate cu panouri fotovoltaice dar şi cu eoliene.

 

Acest nou tip de gândire a spaţiului de locuit ar putea revoluţiona piaţa construcţiilor dar şi industria alimentară. Entuziasmaţi de reuşita acestui proiect, arhitecţii merg acum cu ideile şi mai departe şi vorbesc deja de adevărate livezi, dar şi de grădini de legume care pot fi plantate în acest mod.

Cât de fezabile sunt astfel de proiecte, care ar putea să rezolve problema cererii de alimente în continuă creştere, rămâne de văzut.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments