18 COPII INTERNAȚI DE URGENȚĂ cu simptome de toxiinfecție alimentară. Ei se aflau la Slănic Moldova într-o tabără de dans sportiv

0
76

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău a declanşat o anchetă în cazul a 18 copii şi tineri cazaţi la o pensiune din staţiunea Slănic Moldova, care au ajuns la Spitalul Municipal Oneşti cu simtopme de toxiinfecţie alimentară, în prezent în unitatea medicală rămânâd internaţi 12 pacienţi.

 

Potrivit directorului medical al spitalului din Oneşti, Adrian Branzaniuc, cei 18 copii şi tineri, cu vârste cuprinse între 12 şi 20 de ani, au acuzat, vineri, dureri de cap, stări de vomă, greţuri şi diaree, fiind preluaţi de patru echipaje de ambulanţă şi transportaţi la Spitalul Municipal Oneşti, informează Mediafax.

El a precizat că starea acestora este bună, fără a fi vorba despre complicaţii, iar în prezent în unitatea medicală mai sunt internaţi 12 pacienţi.

Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Bacău şi Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) au declanşat anchete în acest caz.

Cei 18 copii şi tineri fac parte dintr-o delegaţie de peste 40 de persoane din Brăila, care participă la o tabără de dans sportiv în staţiunea Slănic Moldova, judeţul Bacău.

 

(Sursa: rtv.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments