Alexandru Arşinel, chemat de urgenţă la Cluj

0
73

Marele actor Alexandru Arşinel a fost chemat de urgenţă la Cluj, la Institutul de Urologie şi Transplant Renal, unde în urmă cu o lună a fost supus unei operaţii de transplant renal, deoarece analizele efectuate de medicii din Bucureşti nu au ieşit foarte bine.

 

Arşinel va fi internat în cursul zilei de luni iar medicii îl vor supune unor analize medicale complexe pentru a vedea dacă rinichiul primit de la un donator de 23 de ani, care s-a sinucis, funcţionează la parametri normali şi dacă a fost acceptat de organismul său.

”Sunt sub supravegherea Spitalului de Nefrologie Alexandru Davila, unde mi s-au făcut, în cursul acestei săptămâni, analizele, iar ultimele analize au fost date peste cap, drept pentru care profesorul Lucan m-a chemat luni de urgenţă să mă întorc la Cluj. În viaţa mea nu am crezut că o să trec prin treaba asta. Am făcut atâta bine în jur. M-am luptat ca să-i ajut pe oameni să zâmbească, atunci când doreau să plângă. Am făcut eforturi imense pentru cei din jur, pentru cei din familia mea şi n-am crezut că un ong -ist îmi interzice dreptul la viaţă”, a mai spus actorul, făcând referire la scrisoarea lui Emanuel Ungureanu, preşedintele unei asociaţii din Cluj Napoca care se ocupă de copiii bolnavi de insuficienţă renală şi care fac dializă.

 

Stela Popescu, prietena şi colega de cuplet a marelui actor a lăsat să se înţeleagă că Arşinel a fost supus unui stres foarte mare din cauza scandalului public în care a fost implicat fără voia lui, după operaţia de tranplant. ”N-are ce să se bage ONG -ul în control la spital. Pe urmă, domnul ăsta (n.red. Emaneul Ungureanu) profită de imaginea unui biet pacient, care n-a avut noroc. S-a afişat cu fotografia pe piept (n.red. În emiunea ”La Măruţă” Emanuel Ungureanu a purtat pe tricou fotografia Adinei Belotu, o tânără care a murit în 2012, la 19 ani, după ce a aşteptat 7 ani un transplant renal). E o chestie chiar urâtă. Copacul nu trăieşte fără rădăcini. Ar trebui să ne respectăm bătrânii şi să profităm de experienţa şi de calităţile lor”, a spus şi Stela Popescu.

Dan Luscalov, coordonatorul de transplant de la Institul de Urologie şi Transplant Renal Cluj, a confirmat că Alexandru Arşinel va fi internat luni la spitalul clujean. „Nu ştiu de ce anume se internează dar pot să vă confirm că se internează”, a spus doctorul Luscalov.

 

„Am pus doar întrebări de bun simţ”

Emanuel Ungureanu, preşedintele fundaţiei „Claudia Safta” spune că nu a acuzat pe nimeni de nimic ci doar a ridicat o serie de întrebări legate de faptul că marele actor a stat pe lista de aşteptare doar trei zile.”Acum, în evidenţa Asociaţiei pentru Solidaritate şi Empatie Claudia Safta, pe care o conduc, există 78 de asemenea suferinzi cu vârste cuprinse între 6 şi 34 de ani, unii fac dializă peritoneală, cei mai mulţi fac hemodializă şi cei mai puţini au avut şansa să primească un transplant renal de la o rudă apropiată sau de la un donator în moarte cerebrală. Am întrebat dacă s-au respectat criteriile legale pentru operaţiile de transplant, şi anume dacă au mai fost chemaţi şi alţi bolnavi pentru teste”.

 

(Sursa: evz.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments