Plutonierul Adrian Postelnicu (34 de ani), din Constanţa, şi maistrul militar Vasile Claudiu Popa (28 de ani), din Alba Iulia, au murit, duminică seara, în Afganistan. Acasă, familiile, răpuse de durere, aşteaptă sicriele cu trupurile militarilor
O lumânare aprinsă la uşa unei case din Constanţa răspândeşte tragedia din Afganistan, botezată oficial drept una naţională. „Cine a murit? Doamne! Băiatul acela frumos şi săritor? Era un om foarte bun. Vai de mine! A fost căsătorit cu o fată, care era asistentă la Scafandri. Divorţase şi era împreună cu o altă doamnă, care avea o fetiţă“.
Amintirile îi revin cu greu uneia dintre vecinele de scară ale plutonierului Adrian Postelnicu, care va ajunge, cel târziu mâine, acasă, între patru scânduri. Militarul, în vârstă de 34 de ani, era la prima sa plecare în teatrul de operaţiuni din Afganistan, după patru ani de antrenament şi muncă în cadrul Ministerului Apărării Naţionale (MApN).
„O TRAGEDIE MAI MARE NU SE POATE“
În celălalt colţ de ţară, la Alba Iulia, tot într-un bloc, tragedia poartă doar un alt nume. Vasile Claudiu Popa. „Era un copil muncitor, cu bun-simţ. Nici nu am cuvinte. Tuturor ne pare rău. În familie e nenorocire mare. Mai mare nici nu se poate“, spune una dintre apropiatele maistrului militar Vasile Claudiu Popa, mort lângă camaradul său, Adrian Postelnicu, în misiunea de duminică, de la Zabul.
Tânărul, care era căsătorit, a absolvit Colegiul Militar „Mihai Viteazul“ din Alba Iulia şi a urmat, apoi, Institutul de Marină din Constanţa, oraş în care se mutase împreună cu soţia. Tot aici, militarul se angajase la Grupul Naval de Forţe pentru Operaţiuni Speciale, aflat în subordinea Centrului de Scafandri, la fel ca şi Postelnicu, povestesc reporterii de la Adevărul.
La Alba Iulia, în oraşul natal, acolo unde îi va fi adus trupul neînsufleţit, îl aşteaptă mama, răpusă de durere, de luni dimineaţă, când un reprezentant al Armatei i-a adus vestea tragică. „A venit cineva de la Armată şi ne-a anunţat. Suntem distruşi, avea doar 28 de ani şi toată viaţa înainte. Deocamdată, nu ştim când va fi adus acasă, pentru că nu ne-a anunţat nimeni. Poate mâine (marţi –n.r) sau miercuri, sperăm şi noi“, a spus mătuşa militarului din Alba Iulia, cu lacrimi în ochi.
Maistru militar clasa a III-a, Vasile Claudiu Popa se afla la cea de-a doua sa misiune în Afganistan, fiind angajat al Armatei din 2006. Vasile Claudiu Popa a fost decorat cu Emblema de Onoare a Statului Major General, Medalia NATO article V şi cu Emblema de Onoare a Forţelor Navale. Acasă la mama lui în Alba Iulia, vestea tragică a fost adusă luni dimineaţă. Mama tânărului a insistat ca băiatul ei să fie adus şi înmormântat la Alba Iulia, nu la Constanţa, unde a locuit în ultimii ani.
„DOAMNE, SĂ NU FIE EL!“
Mariana Drăgoi, vecină de scară cu mama lui Claudiu, îşi aminteşte: „A fost ca şi copilul nostru. De când am aflat, s-a rupt ceva în mine. Băiatul meu e cu doi ani mai mic. Au crescut şi au copilărit în faţa blocului. Am auzit la televizor vestea şi am zis: «Doamne, numai să nu fie el!». Mama lui era foarte îngrijorată şi îmi zicea de fiecare dată când ne vedeam că abia reuşeşte să-l audă şi să îi spună că este bine. Îi plăcea foarte mult cariera militară“.
DUŞI FĂRĂ ŞANSĂ LA SPITAL
Oficialii MApN au precizat că tragedia de duminică seară, din Afganistan, s-a produs după ce unul dintre cei doi militari români a călcat pe un dispozitiv exploziv improvizat.
În urma deflagraţiei, victimele au fost transportate cu un elicopter MEDEVAC la Spitalul Militar din Bagram, dar medicii nu au mai putut să facă nimic pentru a le salva vieţile. Ieri, Mircea Duşa, ministrul Apărării Naţionale, a semnat ordinele de avansare în grad, post-mortem, pentru cei doi eroi. Plutonierul Adrian Postelnicu şi maistrul militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa au fost înaintaţi în gradul de sublocotenent post-mortem.
Totodată, ministrul Duşa i-a trimis preşedintelui Traian Băsescu propunerea de decorare a celor doi cu Ordinul Naţional „Steaua României“ în grad de Cavaler, pentru militari, cu însemn de război. Toate unităţile militare din ţară au ţinut, ieri, ceremonii de comemorare a tinerilor ucişi în Afganistan.
Cum sunt pregătiţi scafandrii de elită
Grupul Naval al Forţelor pentru Operaţiuni Speciale, subordonat Centrului de Scafandri, unde activau Postelnicu şi Popa, pregăteşte militari de elită pentru toate fronturile: terestru, aerian şi maritim. Pregătirea de luptă începe, însă, întotdeauna din aer, aşa că paraşutarea şi cursurile de scafandri sunt esenţiale. Testele iniţiale cuprind şi tehnici de supravieţuire şi trai în captivitate sau pregătire pentru evadare. După toate antrenamentele, marinarii militari nu pleacă direct pe front. Tinerii mai trec printr-o etapă obligatorie de pregătire avansată. Aceasta se face, însă, individual. O eliminare a militarilor aflaţi în fazele de pregătire este definitivă. Militarul perfect trebuie să ştie să urce pe munţi, să treacă printr-un curs de demolare şi explozibili, să conducă vehicule militare speciale şi să ia lecţii de paraşutism şi de supravieţuire. Toate acestea durează cel puţin trei ani. Abia apoi militarul poate să meargă într-o misiune de luptă.
Preţul vieţii: 98.000 de euro
Moartea maistrului militar clasa a III-a Vasile Claudiu Popa şi a plutonierului Adrian Postelnicu, în timpul misiunii de duminică seară, din provincia Zabul, readuce în atenţia publică problema retribuţiilor pe care soldaţii români le primesc. Luptătorii români din teatrele de operaţii străine primesc o soldă lunară, la care se adaugă diurna. Reprezentanţi ai Ministerului Apărării Naţionale au declarat, pentru „Adevărul“, că solda unui militar român plecat într-unul dintre teatrele de operaţiune externe variază în funcţie de grad, de loc, de unitate şi de alte aspecte tehnice.
80.000 DE EURO, ASIGURAREA DE VIAŢĂ
Surse din MApN spun că solda lunară a unui soldat pleacă de la cel puţin contravaloarea salariului minim pe economie. Pentru cei trimişi în misiuni peste hotare, la această sumă se adaugă, însă, diurna, care variază între 70 şi 90 de euro, cea mai mare fiind luată de ofiţeri. În cazul în care un militar român este ucis pe front, familia sa primeşte contravaloarea asigurării de viaţă, adică 80.000 de euro, dar şi contravaloarea a o sută de solde, din partea MApN. De exemplu, la un salariu de 730 de lei, rudele sale primesc 73.000 de lei, din partea statului. În cazul subofiţerilor ucişi în misiunile de peste hotare, suma poate ajunge şi la aproximativ 100.000 de lei, au explicat, pentru „Adevărul“, surse din cadrul MapN. La această sumă se adaugă ajutorul de deces, tot din partea statului român, care este de circa 8.000 de lei.
Astfel, pe lângă cei 80.000 de euro din asigurarea de viaşă, MApN mai plăteşte cel puţin 81.000 de lei, în cazul soldaţilor ucişi, adică aproximativ 18.000 de euro. În final, viaţa unui soldat care moare în misiunile din teatrele de operaţiuni din străinătate valorează minimum 98.000 de euro.
Militari căzuţi în Afganistan
La începutul anului, în A
fganistan se aflau peste 1.500 de militari români, cei mai mulţi fiind dislocaţi în provincia Zabul, provincie de sud-est, care se învecinează cu Pakistanul. Potrivit MApN, România a pierdut 22 de militari în Afganistan şi doi în Irak, iar un al treilea s-a sinucis în Irak. În anul 2002, primele trupe româneşti sunt desfăşurate în Afganistan, iar în 2003, în Irak.
(Sursa: adevarul.ro)