Cine sifonează fondurile europene? Hoţii POSDRU, ascunşi de baronii României

0
89

Auditurile date publicităţii menţionează fraudele, dar vinovaţii nu sunt daţi în vileag, ci protejaţi. Contracte acrodate preferenţial, plata unor servicii inexistente, angajări fictive, diurne umflate, au fost doar câteva dintre neregulile constatate la implementarea proiectelor. UE a aplicat penalităţi pe care însă nu le plătesc cei ce au greşit, ci noi toţi, din bugetul statului

 

Numele celor care se fac vinovaţi de aplicarea corecţiilor de 25% la proiectele cu finanţare POSDRU sunt ţinute în continuare la secret de autorităţi. Ministerul Fondurilor Europene pasează responsabilitatea la OIR POSDRU Regiunea Nord-Est, instituţie care recunoaşte că s-au efectuat verificări, dar care pasează la AM POSDRU de la Ministerul Muncii. În tot acest timp, din banii contribuabililor se vor plăti sumele „sifonate” pentru bunăstarea câtorva şmecheri.

 

Astfel, s-au identificat contracte acordate preferenţial. „Beneficiarul/Partenerul nu a publicat un anunţ publicitar prin care să deschidă competiţia între operatorii economici şi nu a aplicat nicio procedură de achiziţie pentru atribuirea acestui contract”, se arată în raport. Auditarea a scos la iveală şi că unele proceduri au fost făcute „cu dedicaţie”. Astfel, se arată în concluziile auditului, „în documentaţia de atribuire era specificat: «se vor multiplica pe Hârtie XEROX» sau «calculator cu procesor Intel I5» fără sintagma «sau echivalent». Beneficiarii de proiecte finanţate POSDRU au încercat să „tragă” bani prin toate mijloacele. Au plătit chirie deşi aveau drept de folosinţă gratuită, au plătit servicii inexistente şi au pontat ore de muncă mai mari decât perioada maximă legală a timpului de muncă.

 

Mai multe, aflați din ediția print a săptămânalului 7est de luni, 23 septembrie.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments