CODUL RUTIER 2013: Şoferii care produc accidente rutiere după ce au trecut pe culoarea roşie a semaforului riscă să rămână fără permis de conducere pentru trei ani şi să primească între 125 şi 200 de puncte-amendă, potrivit proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care modifică Legea circulaţiei pe drumurile publice şi care a fost postat, miercuri, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne spre dezbatere publică.
CODUL RUTIER 2013: Potrivit legislaţiei în vigoare, conducătorii auto care produc accidente după ce trec pe culoarea roşie a semaforului se aleg cu permisul suspendat timp de două luni şi primesc între 6 şi 8 puncte- amendă.
„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a VI-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 3 ani, nerespectarea de către conducătorul unui autovehicul a semnificaţiei culorii roşii a semaforului dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale”, precizează proiectul supus spre dezbaterea publică.
Totodată, chiar dacă nu se produce niciun accident rutier, şoferii care trec pe culoarea roşie a semaforului riscă să rămână fără permis pentru doi ani şi pot primi între 125 şi 200 puncte-amendă.
Potrivit legislaţiei actuale, conducătorii auto care trec pe culoarea roşie a semaforului se aleg cu permisul suspendat pentru o lună de zile şi primesc 4 sau 5 puncte amendă.
„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a VI-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 2 ani, nerespectarea de către conducătorul unui autovehicul a semnificaţiei culorii roşii a semaforului”, subliniază documentul Ministerului Afacerilor Interne.
CODUL RUTIER 2013: Modificarea Legii Circulaţiei prevede sancţiuni drastice şi pentru şoferii care nu respectă regulile privind trecerea la nivel cu calea ferată.
Astfel, în cazul în care vor încălca regulile rutiere, conducătorii auto se vor alege cu permisul suspendat pentru o perioadă de trei ani şi pot primi între 125 şi 200 puncte-amendă.
În prezent, şoferii sunt sancţionaţi cu reţinerea permisului pe trei luni de zile şi pot primi între 9 şi 20 puncte-amendă.
„Constituie contravenţie şi se sancţionează cu amenda prevăzută în clasa a VI-a de sancţiuni şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 3 ani, neoprirea la trecerea la nivel cu calea ferată când barierele sau semibarierele sunt coborâte ori în curs de coborâre sau când semnalele cu lumini roşii şi/sau sonore sunt în funcţiune, precum şi nerespectarea semnificaţiei indicatoarelor Trecere la nivel cu o cale ferată simplă, fără bariere, Trecere la nivel cu o cale ferată dublă, fără bariere însoţite de indicatorul oprire, instalate la trecerea la nivel cu o cale ferată”, se arată în actul normativ supus dezbaterii publice pe site-ul MAI.
CODUL RUTIER 2013: permis suspendat pe 3 ani dacă mergi pe contransens pe autostradă
În acelaşi timp, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prevede faptul că şoferii care conduc un autovehicul pe una din căile autostrăzii, în sens opus celui în care se desfăşoară în mod normal circulaţia, se pot alege cu permisul suspendat pentru trei ani şi pot primi între 125 şi 200 puncte-amendă, în condiţiile în care, în prezent, conducătorii auto pot avea permisul suspendat două luni şi primesc între 6 şi 8 puncte-amendă.
CODUL RUTIER 2013: Nu plăteşti amenda, pierzi permisul
Şoferii care sunt amendaţi de poliţiştii care au constat anumite abateri de la regulile rutiere, dar nu-şi plătesc amenda în termen de 30 de zile se pot alege cu permisul suspendat, în cazul în care acesta nu face dovada plăţii sancţiunii contravenţionale, potrivit proiectul de Ordonanţă de Urgenţă care modifică legea circulaţiei pe drumurile publice şi care a fost postat, miercuri, pe site-ul Ministerului Afacerilor Interne spre dezbatere publică.
„Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule intervine de drept în situaţia în care conducătorul de autovehicul sau tramvai sau, după caz, proprietarul vehiculului ori deţinătorul mandatat nu face dovada achitării amenzii contravenţionale aplicate ca urmare a nerespectării prevederilor prezentei ordonanţe de urgenţă, în termen de 30 de zile de la data comunicării procesului verbal. Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule prevăzută la alin. (1) încetează în următoarele situaţii: a) la data prezentării dovezii achitării amenzii la sediul serviciului poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta; b) la data achitării amenzii contravenţionale în condiţiile art. 28 alin. (3) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, cu modificările şi completările ulterioare; c) în termen de 10 zile de la data transmiterii dovezii achitării amenzii printr-o altă modalitate decât cele prevăzute la lit. a) şi b) la serviciul poliţiei rutiere pe raza căruia a fost săvârşită fapta”, precizează proiectul supus spre dezbaterea publică.
De asemenea, proiectul de Ordonanţă de Urgenţă prevede obligativitatea monitorizării video a probei practice la examenul pentru obţinerea permisului de conducere, pentru asigurarea şi verificarea corectitudinii examinării. Se exceptează vehiculele utilizate la proba practică pentru obţinerea categoriilor AM, A1, A2 şi A.
CODUL RUTIER 2013: Examen monitorizat video
„Pentru asigurarea şi verificarea legalităţii examenului de obţinere a permisului de conducere, modul de desfăşurare a probei teoretice se înregistrează video, iar în cazul probei practice atât video cât şi audio, cu sisteme tehnice de monitorizare. Pentru proba practică, sistemele tehnice de monitorizare se instalează pe autovehiculele folosite la susţinerea probei practice. Vehiculele utilizate la proba practică pentru categoriile AM, A1, A2 şi A sunt exceptate de la aceste dotări. Înregistrarea se stochează de către serviciul public comunitar regim permise de conducere şi înmatriculare a vehiculelor care organizează examenul de obţinere a permisului de conducere, pe o perioadă de 6 luni de la data desfăşurării acestuia”, subliniază actul normativ afişat pe siteul MAI.
Totodată, proiectul prevede introducerea măsurii suspendării înmatriculării vehiculului, prin reţinerea certificatului de înmatriculare şi a plăcuţelor cu numărul de înmatriculare, până la transcrierea dreptului de proprietate în evidenţe pe numele noului proprietar.
Conducerea unui autovehicul a cărui înmatriculare este suspendată se sancţionează contravenţional cu 21-124 puncte-amendă şi măsura complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de un an.
În acelaşi timp, se va majora şi sancţiunea pentru nepurtarea centurii de siguranţă şi a căştii de protecţie, de la 2-3 puncte amendă, atât cât este în prezent, la 9-20 puncte amendă.
Sursa: Realitatea