Primul ministru Victor Ponta l-a eliberat din funcţie pe Cristian Ghibu, secretarul de stat din Ministerul Transporturilor. Decizia a fost solicitată de noul ministru al Transporturilor, Ramona Mănescu.
Ghibu a fost numit secretar de stat în ianuarie, la propunerea fostului ministru al Transporturilor, Relu Fenechiu, fiind considerat mâna dreaptă a acestuia. Ghibu a fost numit apoi şeful comisiei de privatizare a CFR Marfă.
Cristian Ghibu a semnat, la începutul lunii septembrie, contractual de privatizare a CFR Marfă cu Grup Feroviar Român, companie controlată de omul de afaceri Gruia Stoica. Deşi ministrul Ramona Mănescu a fost prezentă la evenimentul respectiv, ea l-a delegat pe Ghibu să semneze contractul.
Anterior, Cristian Ghibu a ocupat funcţia de director general al CFR SA. El a fost numit director general în luna mai a anului trecut, după ce Guvernul Ponta a preluat mandatul.
Ramona Mănescu a preluat, mandatul de ministru al Transporturilor de la primul ministru Victor Ponta, care a asigurat interimatul la conducerea acestui minister din data de 12 iulie, după ce fostul ministru Relu Fenechiu a demisionat din funcţie.
Victor Ponta a subliniat că prioritatea noului ministru al Transporturilor va fi atragerea fondurilor europene şi şi-a exprimat încrederea „că Ramona Mănescu se va descurca într-unul dintre ministerele cele mai dificile ale Guvernului”.
Hotărârea de Guvern privind privatizarea CFR Marfă prin vânzarea a 51% din acţiuni către GFR, deţinut de omul de afaceri Gruia Stoica, a fost publicată în Monitorul Oficial, termenul de finalizare a tranzacţiei fiind stabilit la 60 de zile calendaristice de la data intrării în vigoare a actului normativ, respectiv jumătatea lunii octombrie.
GFR a fost declarat câştigător în luna iunie în procesul de privatizare a CFR Marfă, oferind un preţ de 202 milioane euro pentru 51% din acţiuni.
(Sursa: Epoch Times România)