Filiala ieșeană a Institutului Cantacuzino se închide. Majoritatea specialiștilor de aici, trimiși în șomaj

0
114

Institutul Cantacuzino din Iași își închide porțile! 23 dintre cei 34 de angajați au primit deja preavize de concediere, urmând ca pe 18 octombrie să intre în șomaj. Asta după ce mai bine de un an salariații au stat în șomaj tehnic și au primit doar jumătate din venitul lunar. Odată cu închiderea laboratoarelor de la Iași, vor dispărea de pe piață mai multe vaccinuri care erau produse aici în exclusivitate, între care și cel tetanic.
 

Agonia filialei din Iaşi a Institutului Cantacuzino a început în 2010, când Agenţia Naţională a Medicamentelor i-a ridicat autorizaţia pe motiv că are nevoie de retehnologizare. Puţinii angajaţi care au mai rămas au primit acum vestea că peste 20 de zile unitatea se va închide definitiv. Oamenii spun că s-a ajuns aici din reavoinţă.

 

„Finanţarea pentru o linie tehnologică ar fi fost în jur de 5-6 milioane de euro, finanţare care nu am avut-o, nu am înţeles de ce nu s-au atras fonduri europene. Sindicatul a făcut memorii şi la preşedintele României, şi la Guvernul României şi la Parlamentul României,” a declarat Rodica Hlihor, reprezentanta Sindicatului TESA București.

 

Nu a contat nici măcar faptul că prin închiderea institutului de la Iași dispar pur și simplu vaccinuri şi seruri folosite pentru creşterea imunităţii şi pentru tratarea afecţiunilor respiratorii, pe care nu le mai produce nimeni în România.

 

„Mă refer la producţia de imunomodulatori, respectiv Polidin, Orostim, IBC 10, Bronhodin, Aerodin, anatoxina tetanică şi vaccinul polimicrobian şi desigur căutatele autovaccinuri care sunt brandul Institutului şi al filialei,” a explicat medicul Magda Chiosac.

 

Specialișii spun că astfel vom ajunge să importăm vaccinuri la un preţ de 20 de ori mai mare.

 

„Vaccinul tetanic adsorbit a fost de importanţă strategică şi este de importanţă strategică. Am înţeles că se importă cu 43 de lei doza comparativ cu 2 lei doza cu cât s-a produs la noi la Insitutul Cantacuzino, iar imunomodulatorii care am înţeles că nu au echivalent în străinătate deci nu se vor mai produce nicăieri şi probabil populaţia ţării va suferi din acest punct de vedere,” a mai spus reprezentanta sindicatului.

 

Până pe 31 octombrie, bunurile, clădirile şi patrimoniul filialei din Iaşi trebuie inventariate, iar pe clădire se va pune lacătul.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments