După 1.350 de kilometri parcurşi pe jos prin 5 ţări în decurs de o sută de zile, un cadou şi o strângere de mână din partea preşedintelui Poloniei, primiri entuziaste şi un singur om care i-a închis uşa-n nas, un cioban din Rotbav s-a întors acasă după ce „a rescris” istoria transhumanţei în Carpaţi. Un reportaj de Mediafax.
Şase ciobani – doi români, doi ucraineni şi doi polonezi – au pornit la drum lung pe 11 mai, din localitatea braşoveană Rotbav, pentru a rescrie istoria Transumanţei în Munţii Carpaţi. Au pornit la drum cu 300 de oi de la o stână din Rotbav şi au străbătut cinci ţări – România, Ucraina, Slovacia, Cehia şi Polonia – destinaţia finală fiind Polonia.
Unii au abandonat traseul după mai bine de jumătate din drum, dar li s-au alăturat alţii în schimb.
Un singur om a demonstrat o rezistenţă şi o ambiţie de neclintit: Cristian Suciu, un cioban de 35 de ani din Rotbav. După mai bine de 1.350 de kilometri parcurşi pe jos în decurs de o sută de zile, Cristian Suciu, plecat din România cu 300 de oi, a ajuns la destinaţie cu 301, după venirea pe lume a unui miel şi după vânzarea tuturor la târg, în Polonia.
Cel mai impresionant moment pentru cioban a fost atunci când preşedintele Poloniei i-a strâns mâna şi l-a felicitat, iar aşa ceva n-a mai „păţit” niciodată, după cum povesteşte el.
Foto: Mediafax
Cum a început totul
Ideea proiectului a pornit de la o prietenie frumoasă dintre doi bărbaţi din localitatea braşoveană Rotbav, fraţii George şi Silviu Căţean, şi un fermier polonez, Piotr Kohut. Silviu şi Piotr s-au cunoscut la un târg de produse tradiţionale, la Torino, Italia, în 2011, şi împreună s-au gândit să reînvie tradiţia transhumanţei în Munţii Carpaţi şi să aducă în faţa opiniei publice europene un patrimoniu cultural de excepţie: Carpaţii, casa oamenilor din munte pentru câteva naţiuni. Aşa au luat naştere şi cele două organizaţii neguvernamentale Fundaţia „Pasterstwo Transhumancyjne” din Polonia şi Fundaţia „Transhumanţa” din România, care au pus la cale proiectul „Transhumanţa 2013 – Ecou al istoriei carpatine comune”.
Nu totul a mers ca pe roate
Dacă în Polonia proiectul a fost primit cu entuziasm, în România lucrurile s-au mişcat mai greu.
„Pentru această primă ediţie a fost cumplit de greu să adunăm banii necesari, fiind primiţi cu foarte mare reticenţă de către sponsorii la care am apelat. Dacă în Polonia proiectul a fost primit cu braţele deschise, la noi a fost foarte greu să convingem că suntem serioşi, acest lucru întâmplându-se doar după ce am primit sprijinul comisarului european Dacian Cioloş”, spune George Căţean, unul dintre organizatorii proiectului.
„Am plâns ca un copil că nu mai pot merge în transhumanţă”
Ciobanul Cristian Suciu, tată a doi copii, o fată de 11 ani şi un băieţel de şase ani, este primul care s-a oferit să pornească în marea călătorie. Tot din Rotbav a pornit la drum şi Vasile Hordilă (38 de ani), însă a abandonat la graniţa cu Cehia, când mai erau doar două săptămâni până la final.
Pe Cristian l-a urmărit ghinionul o perioadă şi se temea că nu va mai putea pleca. „Cu două luni înainte, în martie, m-am operat de fiere. Am zis: «Sunt gata, n-ajung!». După o lună, am fost operat de ruptură de menisc, apoi, am căzut din pod şi nu mai puteam merge cu piciorul operat. Aşa mi-era de ciudă că am început să plâng ca un copil că nu mai pot merge în transhumanţă! Dar tot am ajuns. Şi am fost singurul care am mers de la cap pân’ la sfârşit. Eu şi Piotr”, a povestit Cristian la întoarcerea acasă, la Rotbav.
În marea călătorie li s-au alăturat şi polonezul Piotr Kohut, iniţiatorul proiectului, ucraineanul Vasili şi cehul Mihau – un profesor universitar din Praga, care li s-a alăturat o bună bucată de drum.
Un alt personaj din povestea transhumanţei este „Mr. Adam” din Polonia: „Ne trezeam mereu cu el, nu ştiu de unde apărea sau cum ajungea la noi. Ne trezeam cu el acolo pur şi simplu. Venea şi stăteam la foc, povesteam”, a spus Cristian, adunându-şi amintirile. Mr. Adam le-a dat şi un GPS ca să îi ajute la orientare, dar ciobanii n-aveau nevoie de GPS, aşa că polonezul Piotr i l-a strecurat înapoi în rucsac.
Fără măgari peste graniţă
„Ploi, vânt, nopţi friguroase şi ploioase. Nu aveai timp dimineaţa să-ţi usuci hainele pentru că trebuia să pleci la drum. Au fost multe greutăţi. Dar a fost frumos”, povesteşte Cristian, uitându-se printre poze ca să-şi adune amintirile.
Oamenii din sat i-au primit cu mare bucurie, iar sătenii veneau să dea mâna cu nişte ciobani adevăraţi. În judeţul Mureş, au fost impresionaţi când nişte sătence le-au adus o oală cu sarmale, pălincă şi alte bunătăţi.
„Au venit seara şi am stat cu toţii la foc. Au adus mâncare. Unii au ştiut de povestea cu Transhumanţa, alţii au aflat atunci. Am mai primit ajutor şi de la alţi ciobani care ne-au dat indicaţii de drum. Nu-i cunoşteam, dar ne-au ajutat şi ne-au sunat pe tot traseul până am ieşit din România ca să fie siguri că suntem bine”, a mai spus ciobanul.
Din „echipă” au făcut parte şi trei câini ciobăneşti, doi câini „de întors” şi trei măgari. Măgarii nu au putut însă trece graniţa la ucraineni pentru că aveau nevoie de paşaport special, aşa că au făcut cale-ntoarsă.
Foto: Mediafax
Primiţi ca nişte eroi
Din Polonia au cele mai frumoase amintiri. „Acolo sunt mulţi turişti care toţi se bucură să vadă o oaie, pentru că ei au oi puţine. Toţi trăgeau pe dreapta, îşi luau aparatul de fotografiat şi aşteptau să trecem. Eram ca nişte eroi. Toţi se opreau să facă fotografii. La noi unii sunt mai grăbiţi, mai claxonează, mai… Ştiţi cum e”, povesteşte Cristian.
Au avut surpriza ca într-o coumnă starostele regiunii, „un fel de prefect, la noi”, şi-a dat jos pălăria şi s-a pus în genunchi în faţa ciobanilor, în semn de mulţumire. „Femeile veneau cu platouri de mâncare, iar bărbaţii cu ceva de băut, peste tot pe unde am mers. În fiecare sat, nu doar în unele. Erau afişe în toate satele despre noi. Vedeai de departe sute de oameni îmbrăcaţi toţi în alb”, a spus Cristian impresionat.
Iar totul se făcea ca voluntariat. Nu la fel s-a întâmplat în România.
„La noi, când am cerut sponsorizări ne întrebau mai întâi «Nouă ce ne iese?». Iar când ne-am întors ne întrebau cât am câştigat” , a spus George Căţean pentru Mediafax.
„În viaţa mea n-am păţit aşa ceva”
Cea mai impresionantă i s-a părut lui Cristian Suciu întâlnirea cu preşedintele Poloniei, Bronislaw Komorowski. Nu-i mai ţine minte numele, dar este mândru că a primit un cadou din partea lui şi mai ales că i-a strâns mîna.
„Ne-a făcut câte un cadou, a dat mâna cu noi, ceea ce eu în viaţa mea n-am păţit aşa ceva! Adică să vină să dea mâna cu un cioban! Până la urmă e lucru mare! Era înconjurat de oameni care-l păzeau. A fost un târg aproape de capitala lor u
nde se adunau toţi producătorii, un fel de târg de toamnă şi a venit şi preşedintele. Fiecare stăteam în faţa standului. A trecut pe la fiecare şi ne-a făcut câte un cadou, un tablou cu semnătura lui. I-a făcut şi George un cadou lui, o carte despre România”, îşi aduce aminte ciobănaşul din Rotbav.
A fost impresionat şi că preşedintele Poloniei a spus, în limba română, „Bnă ziua”, „Mulţumesc” şi „La revedere”.
Foto: Mediafax
Întoarcerea acasă
Ajunşi la destinaţie, în Polonia, după 1.350 de kilometri parcurşi într- o sută de zile şi toate cele 301 oi vândute la târg, ciobanii s-au întors acasă pe 14 septembrie, „cu maşina şi cu plicul”, cu mici cadouri, poze şi o desagă de amintiri frunoase, dar şi cu misiunea îndeplinită.
„Proiectul s-a terminat în Polonia. Apoi, acasă ne-am întors cu maşina şi cu plicul”, a spus George Căţean, unul dintre organizatorii proiectului, mulţumit că a reuşit să vândă toate oile la târg. George Căţean este cel care a dat cele 300 de oi şi l-a însoţit pe Suciu tot drumul, însă nu stătea cu ciobanii, ci mergea cu maşina şi se întâlnea cu ei în sate sau în alte locuri, arată Mediafax.
Când l-am întrebat ce anume nu i-a plăcut din toată călătoria, Cristian Suciu a fost surprins de întrebare. „Ce nu mi-a plăcut? Nu este ceva care să nu-mi fi plăcut! Ne-am mai supărat unul pe altul câte o oră-două, că ştiţi cum e la drum lung, dar ne-a trecut repede supărarea. De plăcut mi-a plăcut foarte tare, dar e greu printre străini”, a mărturisit ciobanul.
În tot drumul lor, chiar la plecare, au întâlnit un singur om care le-a închis uşa-n nas. Un vecin de-al lor din Rotbav care nu i-a lăsat să înnopteze pe terenul lor cu oile. „Trebuia să stăm de seara de la 8.00 până a doua zi dimineaţa la 05.00, că doar noaptea oile nu mănâncă, dar nu ne-a lăsat să stăm. A spus că el a auzit doar că se trece şi a zis să ieşim afară de la el. Până la sfârşit nu am mai păţit aşa ceva. Şi el e vecin cu noi…”, a mai spus Cristian cu amărăciune.
Proiecte pentru anul viitor
George Căţean, care s-a ocupat de tot ce ţine de imagine pe partea românească, a mărturisit că este mai mult decât descurajat de birocraţia din România. De aceea, pentru cele două proiecte pe care le are pentru anul viitor, preferă să îi lase pe polonezi să fie lideri de proiect.
Primul proiect se numeşte „Carpathien Youghter” dedicat tinerilor din mediul rural. În cadrul proiectului, 20 de polonezi, 20 de ucrainieni şi 20 de români, cu vârste între 18 şi 26 de ani, vor petrece câte o săptămână în Polonia, Ucraina şi România în schimb de experienţă, în cursul lunii iulie. Proiectul este menit de a întări relaţiile dintre comunităţile tărilor din lanţul Carpatic.
Al doilea proiect pentru 2014 este intitulat „Gustul din Carpaţi”, în care organizatorii speră să atragă, pe lângă cele cinci ţări, şi Serbia şi Austria, pentru promovarea produselor tradiţionale din zonele de munte.
(Sursa: mediafax.ro)
