Într-o zonă fără vizibilitate şi plină de gropi, singurul indicator rutier e „Crucea Sfântului Andrei”. Oficialii CFR invocă de ani întregi acelaşi lucru: nu sunt bani pentru barieră. Cinismul e dus la extrem: de vină sunt doar şoferii.
11 persoane au murit. Acesta este teribilul bilanţ al tragediei petrecută duminică, la Uricani. Vinovăţia pentru gravul accident aparţine, şi de această dată, şoferului. Nu s-a asigurat, iar un tren a spulberat pur şi simplu maşina. Însă, cel puţin la fel de vinovaţi sunt administratorii drumurilor publice şi cei ai CFR care nu găsesc câteva sute de mii de lei pentru a monta o barieră. În urmă cu un an, în acelaşi loc, au mai murit trei persoane surprinse de tren.
Impact devastator
Trecerea la nivel cu calea ferată din spatele Antibiotice SA este una cu probleme pentru că vizibilitatea este scăzută, iar zona de traversare este plină de gropi. Aşa se face că vineri, un VW Sharan plin cu ieşeni a fost zdrobit efectiv de trenul Regiotrans Iaşi – Dorohoi. Autorităţile au invocat faptul că şoferul a ignorat semnificaţia indicatorului „Crucea Sfântului Andrei”. Autovehiculul a fost lovit în plin şi târât pe o distanţă de câteva sute de metri. În maşină erau 11 persoane, dintre care 9 au murit pe loc. „Două victime au ajuns la spital în stare critică, fiind transportate cu elicopterul SMURD. Este vorba despre un copil în vârstă de 13 ani şi un adult de 25 de ani. Ambii prezintă politraumatisme şi hemoragii. Pacienţii au fost intubaţi şi sunt ventilaţi mecanic. Se află în stare critică, iar prognosticul este unul rezervat”, a declarat Diana Cimpoeşu, medic-şef UPU – SMURD. Câteva ore mai târziu, au murit și ei.
De vină sunt morţii
Astfel de accidente ar putea fi evitate dacă trecerile la nivel cu calea ferată ar beneficia de bariere. Costurile pentru instalarea unor astfel de dispozitive sunt estimate la aproximativ 70.000 de euro şi ar trebui suportate de CFR.
Şefii CFR anunţau anul trecut un program naţional de instalare a barierelor la trecerile la nivel cu calea ferată. La acea dată se susţinea că principalele cauze ce au provocat accidente în zonele de trecere la nivel cu liniile de cale ferată sunt nerespectarea indicatoarelor de avertizare sau semnalizare, dar şi neatenţia participanţilor la trafic, iar montarea barierelor va avea efecte imediate. De altfel, în primele şase luni ale anului trecut s-au înregistrat la nivel naţional 47 de accidente rutiere la trecerile la nivel cu calea ferată. În total, ar fi urmat ca în acest an să fie montate peste 100 de bariere, iar sursa de finanţare a investiţiei trebuia asigurată de Fondul European de Dezvoltare Regională.
Cronica neagră
Accidentul de duminică nu este primul produs în acest loc. În luna martie a anului trecut, o familie şi-a găsit sfârşitul tot pe calea ferată de la Uricani. Trei persoane, doi adulţi şi un copil, au murit pe loc dupa ce autoturismul, o Dacia Duster, a fost lovit în plin de trenul Regiotrans Hârlău – Podu Iloaiei – Iaşi. Şi atunci maşina a fost târată de tren câteva sute de metri, iar bucăţi din trupurile pasagerilor au fost împrăştiate pe distanţe mari.
În 2009, la Scânteia, a avut loc cea mai mare tragedie de acest fel din judeţul Iaşi. Atunci, 14 persoane ce călătoreau cu un microbuz şi-au pierdut viaţa după ce maşina a fost spulberată de o locomotivă.