Prefectul Iașului cere amenzi drastice pentru mitingurile neautorizate. Îi vizează în special pe protestatarii anti-Roșia Montană

0
58

Reprezentantul Guvernului în teritoriu a avertizat că, la viitoarele mitinguri organizate la Iaşi, protestatarii vor fi luaţi la întrebări de oamenii legii.

 

Romeo Olteanu, prefectul de Iaşi, a pus pe tapet problema protestelor neautorizate desfăşurate în ultima perioadă în oraş în cadrul unei şedinţe de consiliu prefectural.

 

Oficialul susţine că este inadmisibil ca traficul auto să fie blocat fără ca cineva să fie sancţionat. În acelaşi timp, s-a arătat nemulţumit că şefii Poliţiei, prezenţi şi ei la şedinţă, n-au luat măsuri în cursul nenumăratelor proteste desfăşurate în ultimele săptămâni.

 

„Duminică (n.r. – 22 septembrie) a fost a doua oară când manifestanţii cu Roşia Montană n-au avut autorizaţie. Nimeni nu contestă dreptul oamenilor de a protesta, dar lucrurile trebuie să fie făcute legal. Nu este admis să fie blocat traficul de cei care ies în stradă pentru a-şi susţine punctul de vedere. Nu ne gândim să amendăm pe toată lumea, dar cei trei-patru organizatori trebuie să-şi asume acţiunea“, a spus prefectul în cadrul şedinţei care a avut loc în cursul zilei de ieri, 24 septembrie.

 

În timpul protestelor de duminică aproximativ 1.000 de oameni au mărşăluit pe strada Arcu, adiacentă centrului Iaşiului, şi au îngreunat traficul auto. Cu o duminică înainte, protestarii au blocat pentru câteva minute atât intersecţia din Podu Roş, una dintre cele mai aglomerate din Iaşi, cât şi strada din faţa Prefecturii Iaşi, situată vizavi de Palatul Culturii. Acum trei săptămâni, protestatarii au blocat pentru scurt timp bulevardul Carol I, în dreptul Universităţii „Al. I. Cuza”.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments