Primarul unui oraș din România a anunțat că NU VA EUTANASIA CÂINII COMUNITARI. Vezi cine

0
50

Curtea Constituțională a decis că legea care prevede eutanasierea în termen de 14 zile a câinilor comunitari ce nu sunt revendicați sau adoptați respectă Constituția. Imediat, președintele Traian Băsescu a promulgat această lege. Proiectul a fost adoptat pe 10 septembrie, în Camera Deputaților.

 

Acum, eutanasia câinilor comunitari va fi decisă de primari. Însă au început să apară edili care spun că ei nu vor eutanasia maidanezii și au în plan alte soluții. În Târgu Ocna – Bacău, primarul Ștefan Silochi spune că se va construi un adăpost, iar câinii nu vor fi eutanasiați.

 

„Autoritățile se îngrijesc de soarta patrupedelor și vom construi un adăpost pe locul fostei gropi de gunoi. Am terminat un țarc de 2.000 de metri pătrați la ieșirea din oraș și urmează să amplasăm boxele. Vom începe sterilizarea câinilor cu sprijinul organizației Vier Pfoten România, care activează în Comănești”, a declarat primarul, citat de desteptarea.ro.

 

E nevoie de o altă lege

 

Un deputat liberal de Cluj crede că legea eutanasierii maidanezilor nu va rezolva problema și e nevoie de adoptarea unor reguli suplimentare. Deputatul Adrian Oros propune „înființarea, organizare și funcționare, la nivel național, a Registrului de Evidență a Câinilor cu Stăpân, controlul reproducției canine, precum și importul și comercializarea câinilor”. Registrul ar urma să-l administreze Colegiul Medicilor Veterinari  în urma consultării cu asociațiile de protecția animalelor și Asociația Chinologică Română.

 

Proiectul mai spune că în cazul dispariției unui câine, stăpânul trebuie să anunțe Registrul de Evidență a Câinilor cu Stăpân în maxim 72 de ore sau în trei zile în cazul morții. Dacă nu face această notificare, stăpânul nu mai are voie să aibă un câine în următorii doi ani. De asemenea, toți câinii fătați trebuie declarați de stăpân și microcipați în termen de 30 de zile.

 

Dacă lege va fi aprobată, cei care abandonează câinii, „sursa” de înmulțire a maidanezilor, ar putea fi amendați. De asemenea, cei care nu-și înregistrează și microcipează câinii ar putea primi o amendă de până la 1.000 de lei.

 

 

(Sursa: Yahoo! News)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments