S-au scurs exact şase luni de când Adriana Elena Motas, în vârstă de 16 ani, din comuna Ciocani, a dispărut fără urmă. În tot acest timp, fata a fost căutată atât în țară, cât şi în străinătate, dar fără rezultat. Pe parcursul anchetei au ieşit la iveală lucruri teribile. Suspecţii principali, în acest caz: doctorul Octavian Marcu şi prietenul fetei, Ştefan Tofan, în vârstă de 26 de ani; primul, pentru că a fost ultimul care a văzut-o pe Adriana în viaţă, iar cel de-al doilea, pentru că a plecat la scurt timp din țară, fără să se intereseze de soarta acesteia.
Pe data de 19 iulie, față de medicul Octavian Marcu s-a dispus începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, faptă prevăzutã de art. 198, aliniatul 3, Cod Penal. În rest, ancheta bate pasul pe loc. Mama Adrianei s-a săturat să stea acasă cu mâinile în sân. De douã-trei ori pe săptămână colindă străzile din Bârlad, sperând că o va zări pe fiica ei. O visează în continuare, noapte de noapte. Nu îşi arată faţa niciodată şi nici nu spune nimic. A fost ucisă?, se întreabă ziariștii de la cotidianul vasluian Vremea Nouă.
Din disperare, mama s-a dus la ghicitoare
La o jumătate de an de la dispariţia minorei din Ciocăni ancheta oamenilor legii bate pasul pe loc. Aceasta este concluzia la care a ajuns mama Adrianei. Orice zi care se scurge o macină tot mai mult. În ultimele luni nu a mai avut răbdare să stea acasă şi a colindat de două sau de trei ori pe săptămână străzile din Bârlad, sperând că-şi va zări fiica. Apoi, sătulă să aştepte răspunsuri din partea anchetatorilor, într-o zi i-a încolţit în minte ideea de a apela la serviciile unei ghicitoare. Aşa a şi făcut. A mers la Zorleni, unde o femeie în vârstă i-a dat în cărţi. Ce i-a spus aceasta a uimit-o: Adriana trăieşte, dar trece printr-o suferinţă cumplită. Este sechestrată undeva de anumite persoane. În jurul ei totul e roşu, probabil sânge. Fata va fi găsitã într-o zi şi va fi adusă de poliţişti la domiciliul părinţilor… Vorbele ghicitoarei i-au dat speranţe femeii. În schimb, noapte de noapte continuă să o viseze pe Adriana în diferite ipostaze, dar niciodată nu-i vede faţa şi nici nu scoate vreun cuvânt. “O visez aproape în fiecare noapte. Ieri seară s-a întâmplat la fel. Stătea cu spatele la mine. Îi recunosc părul şi cu ochii închişi. Am rugat-o de câteva ori sã se întoarcă cu faţa la mine şi nu a vrut. Şi nici nu a scos vreun cuvânt. Aşa face mereu când o visez. Am întrebat-o dacă îi e foame, dacă îi e sete, de ce nu vine acasă, ce e cu ea… niciun răspuns. Nu ştiu ce să mai cred. Nu sunt superstiţioasă, dar aceste visuri mã pun pe gânduri. Au trecut şase luni de când a plecat de acasă. Şi acum o văd în minte când a ieşit pentru ultima oară pe poartă. Nu ştiu cât o să mai rezist astfel. Mă termină din toate punctele de vedere situaţia asta”, ne-a declarat mama Adrianei.
Ea este convinsă în continuare că medicul Octavian Marcu ştie ce s-a întâmplat cu fata. De aceea, a încercat să-l contacteze telefonic într-o seară, sperând că i se va face milă şi-i va spune până la urmă unde este. Acesta i-a spus că nu ştie unde este Adriana şi să-l lase în pace, pentru că şi aşa este terorizat. De atunci nu i-a mai răspuns. Pentru toată această situaţie, femeia îl consideră vinovat pe Ştefan Tofan, prietenul fetei, pentru că a ştiut de relaţia cu medicul Octavian Marcu dar nu a spus absolut nimic. Este convinsă că, dacă ar fi ştiut, nu s-ar fi ajuns la aşa ceva.
Ce s-a întâmplat în ziua dispariţiei
Pe data de 5 martie Adriana Elena Motas a venit de la Ciocani la Bârlad în jurul orei 11.00 şi s-a dus la domiciliul lui Ştefan. După aproximativ o oră, acesta a condus-o cu maşina la Colegiul Tehnic “A. I. Cuza”, acolo unde era elevă în clasa a X-a. Cert este că Adriana nu a venit la primele douã ore de curs şi a plecat de la ultimele două. Cât a stat la școală nu a avut stare absolut deloc, după cum declară colegii de clasă. La un moment dat, i-a cerut telefonul unei colege pentru a trimite un mesaj, iar apoi a plecat fără să spună unde merge şi ce are de gând. Anchetatorii au stabilit cã SMS-ul a fost trimis către doctorul Octavian Marcu. Acesta a aşteptat-o pe o stradă din apropierea liceului cu un autoturism Mitsubishi Pajero. Din acest moment, filmul s-a rupt. Medicul le-ar fi declarat apoi oamenilor legii că i-a dat suma de 2.000 de lei iar apoi a lăsat-o la Tutova, la intersecţia spre Iveşti. După dispariţia fetei, când încă acest caz nu era atât de cunoscut, doctorul Octavian Marcu s-a prezentat la Poliţie şi a făcut o plângere spunând că a fost victima unui şantaj din partea minorei. Potrivit acestuia, fata i-ar fi cerut suma de 3.500 lei pentru a nu da în vileag relaţia lor, iar el i-ar fi dat suma de 2.000 de lei pe data de 5 martie, ziua când a dispărut. Mai târziu, când cazul a fost preluat de procurorii criminalişti, medicul Octavian Marcu le-a declarat anchetatorilor că a dus-o în afara oraşului Bârlad şi a predat-o către trei bărbaţi, cărora le-a dat suma de 4.000 de lei ca fata să dispară. Ulterior a revenit asupra declaraţiei şi a spus că a fabulat, că nu este reală această variantă şi că nu ştie unde se află fata. În ceea ce priveşte povestea cu “şantajul”, nu există nicio dovadă, în afară de declaraţia medicului bârlădean. O foarte bunã prietenă a Adrianei a declarat că, înainte cu câteva zile de la dispariţie, comportamentul Adrianei se schimbase (lucru confirmat de toţi cei cu care a intrat în contact):
“Era schimbatã. Ceva avea cu siguranţă. Nu mai era veselă, nu mai glumea… n-aş greşi dacă aş spune că era speriată, panicată… Chiar am întrebat-o dacă a păţit ceva. Mi-a răspuns că nu are nimic, dar că are nevoie urgentă de o sumã de bani şi că a apelat la doctorul Marcu să o împrumute. Probabil pentru că l-a respins în ultima perioadă, iar acesta nu a vrut să-i dea. Dar repet, şi o spun cu toatã inima, era vorba de un împrumut. Nu am văzut în atitudinea ei ceva care să trădeze faptul că i-ar fi impus să-i dea bani. Nici nu era genul de persoană. Indiferent ce se spune despre ea, era o fatã cuminte. Nu cred absolut deloc că ar fi fost vorba de vreun şantaj. De altfel e şi greu de crezut cã o copilă este în stare de aşa ceva. Eu am cunoscut-o foarte bine, am vorbit cu ea şi vă spun cu toatã sinceritatea că nu a fost şantaj.”
Cum a ajuns doctorul Octavian Marcu suspectul principal
După dispariţia minorei, ancheta a scos în evidență câteva aspecte, asupra cărora nu există niciun dubiu. Potrivit procurorilor criminalişti, între chirurgul Octavian Marcu şi Adriana Elena Motas exista o relaţie din anul 2012. Cei doi s-au cunoscut la spital, când minora a avut nevoie de îngrijiri medicale pentru un furunc. Câteva luni mai târziu, Adriana a fost din nou pacienta doctorului Marcu, pentru o operaţie de apendicită. De atunci au început să se întâlnească mai des, cei doi întreţinând relaţii intime. Poliţiştii au aj
uns la doctor pe baza declaraţiilor colegilor de clasă care cunoşteau câte ceva din povestea lor de “dragoste”. De asemenea, Adriana lipsea frecvent de la ore şi îşi motiva absențele cu scutiri medicale semnate chiar de… Octavian Marcu. Un alt motiv care i-a condus pe oamenii legii pe această pistă a fost faptul că Adriana a cerut telefonul unei colege pentru a-i trimite un mesaj doctorului. Cert este că, în noaptea de 12 spre 13 iulie, atât prietenul fetei, Ştefan Tofan, cât şi medicul Octavian Marcu, au fost chemaţi din nou la Vaslui pentru audieri. În acest sens, procurorii criminalişti au solicitat sprijinul unor specialişti din Bucureşti pentru a-i supune pe suspecţi testului poligraf. Ştefan Tofan a trecut cu bine testul, dar nu acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu medicul Octavian Marcu. Existând suspiciunea de omor, oamenii legii au întocmit dosar de cercetare penală. Pe parcursul zilei de 13 iulie, poliţiştii şi procurorii criminalişti au efectuat mai multe percheziţii, atât la Camera de gardă a Spitalului Municipal de Urgență “Elena Beldiman”, cât şi la Bădeana, unde doctorul Octavian Marcu deţine un teren. De asemenea, a fost cercetată şi maşina chirurgului, un Mitsubishi Pajero, în care Adriana Motas s-ar fi urcat în ziua dispariţiei. În maşină au fost găsite urme de sânge, însă analiza de laborator a scos în evidență că acestea erau de origine animală, Octavian Marcu fiind un pasionat vânător. După aproximativ două luni, suspiciunea de omor a rămas tot la stadiul de… suspiciune. Anchetatorii nu au găsit elemente care să confirme această ipotezã. Singurul demers care s-a făcut împotriva acestuia a fost începerea urmăririi penale pentru infracţiunea de act sexual cu un minor, faptă prevăzută de art. 198, aliniatul 3, Cod Penal.
Ipoteză şocantă: Adriana ar fi rămas iarăși însărcinată cu medicul
Prietenii din anturajul Adrianei şi a lui Ştefan, bănuiesc că ea a rămas (din nou) însărcinată şi îi era frică să nu afle prietenul său, părinţii. Suspiciunile au pornit de la faptul că minora era foarte agitată în ultima vreme şi era prea evident că o macină ceva. Dacă bănuiala acestora este reală, poate aşa se explică de ce Adriana era panicată şi avea nevoie urgentă de bani. Să fi fost tot doctorul Marcu cel care o lăsase însărcinată şi de aceea a apelat la el? Să fi fost acesta conştient că un copil făcut cu o minoră îi poate aduce multe necazuri? Această ipoteză nu a fost dovedită până în prezent. Se ştie cu siguranţă că Adriana a suferit un avort în luna ianuarie a acestui an. Intervenţia chirurgicală a fost efectuată de medicul ginecolog Mihail Andronachi, şeful secţiei de Obstretică-Ginecologie din cadrul spitalului bârlădean. Mama Adrianei a depus o plângere împotriva acestuia la Colegiul Medicilor Vaslui, acuzându-l că a făcut întreruperea de sarcină fără acordul părinţilor. Medicul Mihail Andronachi a fost scos basma curată din acest caz, deoarece legea spune în mod clar că dacã minora are 16 ani și nu este nevoie de acordul părinţilor. Acesta a declarat la audieri că a fost rugat într-o situaţie de doctorul Octavian Marcu pentru a-l ajuta, însă nu în cazul minorei dispărute. În ceea ce o priveşte pe Adriana Elena Motaș, acesta a declarat că a efectuat întreruperea de sarcină respectând legea, în condiţiile în care aceasta avea 16 ani împliniţi şi nu era nevoie de acordul părinţilor.
Prietenul minorei nu era uşa de biserică
Despre Ştefan Tofan, în vârstă de 26 de ani, s-a vorbit mai puţin. Mama Adrianei ne-a declarat că cei doi se aflau într-o relaţie de aproximativ doi ani de zile, dar că în tot acest timp băiatul a plecat de câteva ori din țară. Acesta ar fi plecat ultima oară (în timpul relaţiei) în toamna anului trecut şi ar fi revenit în luna februarie a.c., cu câteva săptămâni înainte de dispariţie. În ziua când a revenit, Adriana l-a aşteptat la domiciliul acestuia cu un tort făcut chiar de ea. Părinţii lui Ştefan ne-au declarat în exclusivitate că băiatul lor nu a fost prea încântat când a intrat pe poarta casei şi a vãzut-o.
“Ea a chiulit de la școală şi a venit la noi spunând că vrea să-i facă o surpriză lui Ştefan. A cumpărat mai multe lucruri pentru a-i face un tort. Seara, când a venit Ştefan, s-a văzut foarte clar că nu era prea bucuros de prezenţa ei. În acea noapte au rămas împreună iar dimineaţa m-am întâlnit cu ei în curte. Se certaseră şi nu îşi vorbeau. Apoi au plecat amândoi, fiecare cu treburile lor. După numai o oră m-a sunat Ştefan să îmi spună cã Adriana a băut clor cu intenţia de a se sinucide. Probabil că de la cearta pe care au avut-o”, ne-a spus tatăl lui Ştefan Tofan. Ciudat este că după dispariţie bãiatul nu s-a interesat nicio clipă de soarta acesteia. De asemenea, Ştefan a avut probleme cu legea în trecut, lucru confirmat de Petrică Gheorghiţă, rudă cu el şi tatăl celei mai bune prietene a Adrianei:
“Băiatul ăsta a stat închis câteva luni în puşcărie în Franţa. Nu ştiu de ce. Dar totuşi o iubea pe Adriana, aşa mi-a spus când ne-am întâlnit ultima oară la Poliţie la audieri”.
În ceea ce îl priveşte pe Ştefan Tofan, acesta a ieşit din “schemă”, după ce a fost supus unui nou test cu poligraful.
(Sursă: vrn.ro)