Compania canadiană Gabriel Resources a anunţat că ia în calcul începerea demersurilor legale pentru a da în judecată statul român, pentru încălcarea tratatelor internaţionale referitoare la investiţii, în cazul respingerii propunerii legislative privind dezvoltarea proiectului Roşia Montană.
„Gabriel Resources a luat notă de declaraţiile din presă ale premierului şi ale altor miniştri din Guvernul României potrivit cărora proiectul de lege privind proiectul Roşia Montană va fi respins înainte de dezbaterea în cele două camere ale Parlamentului român”, se arată într-un comunicat al companiei canadiene.
În ciuda faptului că Guvernul a aprobat proiectul de lege în şedinţa din 27 august, iar sondajele recente arată o susţinere majoritară în România pentru avizarea proiectului, se pare că Guvernul a instituit proceduri de urgenţă pentru a opri orice dezbatere în Parlament, notează Gabriel Resources.
„Gabriel încearcă să obţină rapid confirmări privind decalraţiile făcute şi clarificări asupra impactului asupra propunerii referitoare la avizarea proiectului Roşia Montană. Dacă propunerea legislativă este respinsă, compania va evalua toate variantele de acţiune disponibile, inclusiv notificarea formală a intenţiei de a iniţia un litigiu ca urmare a multiplelor încălcări ale tratatelor internţionale referitoare la investiţii”, se arată în comunicat.
Compania a recomandat, în comunicat, precauţie investitorilor care tranzacţionează acţiunile Gabriel Resources până la o nouă notificare.
Acţiunile Gabriel Resources se prăbuşesc în deschiderea bursei din Toronto
Acţiunile Gabriel Resources s-au prăbuşit luni cu până la 70% la bursa din Toronto, după ce au deschis la 1,1 dolari canadieni pe unitate, compania recomandând la începerea şedinţei tranzacţionarea cu prudenţă, potrivit Mediafax.
Titlurile Gabriel Resources au coborât la un minim de 0,43 dolari pe unitate, cu 70% mai jos decât cotaţia de deschidere.
Ulterior, cotaţiile s-au întors până la 0,57 dolari pe acţiune, iar scăderea s-a limitat la 61,2%, la ora transmiterii acestei ştiri.
Imediat după deschidere titlurile au urcat uşor la 1,11 dolari, pentru ca apoi să coboare brusc până la 0,45 dolari pe unitate.
(Sursa: rtv.ro)