Purtătorul de cuvânt al lui Vladimir Putin a dezminţit, într-un interviu pentru cotidianul Izvestia, zvonurile cu privire la o căsătorie religioasă oficiată în secret week-end-ul trecut şi a subliniat că preşedintele rus nu are timp pentru o viaţă privată.
Zvonul a fost lansat de avocatul şi bloggerul Kaloi Ahilgov, care a scris, sâmbătă, că a fost informat că Vladimir Putin – care a divorţat recent de Liudmila, fosta sa soţie – s-a căsătorit religios cu fosta gimnastă Alina Kabaieva, o campioană olimpică, la Mănăstirea Iverski, la Valdai, în nord-vestul Rusiei.
“Mi s-a spus că Putin şi Kabaieva se căsătoresc la Mănăstirea Iverski. Tot Valdaiul este blocat de FSO, serviciul de securitate al Kremlinului”, a scris el sâmbătă.
“De ce a fost încercuită mănăstirea, nu pot să vă spun. Înţelegeţi, este de domeniul invenţiei, este inutil să dezminţim. Am făcut-o deja de o sută de ori”, a declarat purtătorul de cuvânt Dmitri Peskov.
“Zvonurile persistă, nu ai ce să faci. Nu are nimic a face cu realitatea”, a continuat el.
Preşedintele rus Vladimir Putin şi fosta soţie, Liudmila, care nu au mai fost văzuţi împreună de mai mulţi ani, au anunţat că s-au despărţit în iunie, într-un interviu televizat.
În aprilie 2008, ziarul Moskovski Korespondent a fost închis după doar câteva ore de la evocarea unei posibile căsătorii a lui Putin cu Kabaieva, de două ori mai tânără ca el.
Putin a respins aceste zvonuri, la vremea respectivă, avertizându-i totodată pe cei ”care se amestecă în viaţa privată a altora, cu nasul lor mucos şi fantasmele lor erotice”.
(Sursa: vipmonden.ro)