Reacția lui Dan Voiculescu, după condamnare: Cei care nu mă plac sau nu mă cunosc să nu se bucure prematur: orice s-ar întâmpla, REVIN!

0
62

Dan Voiculescu a scris, pe blog, că decizia Tribunalului Bucureşti care îl condamnă la închisoare reprezintă o nedreptate. „Am un scurt mesaj pentru cei care mă cunosc – și știu cât de mult îmi place lupta: să nu-și facă griji! Iar cei care nu mă plac sau nu mă cunosc să nu se bucure prematur: orice s-ar întâmpla, REVIN :)”, scrie Voiculescu .

 

„Decizia de azi în dosarul Telepatia reprezintă o nedreptate. Dar ea nu înseamnă nimic în comparație cu nedreptățile de lânga noi: copii săraci, care nu au bani de haine ori rechizite și nu pot să meargă la școală; tineri fără un loc de muncă, indiferent de efortul făcut; părinți care își îngroapă copiii din culpe medicale ori indiferență administrativă; bătrâni uitați de stat și de societate”, susţine preşedintele de onoare al PC.

El anunţă că va ataca decizia instanței.  „Am în continuare încredere deplină în magistrații corecți și în sistemul de justiție românesc și european. Mă bazez pe ideea că singura acuzație care mi se poate aduce – halucinantă pentru orice sistem de drept – este cea de influențare telepatică. Inclusiv judecatoarei Grațiela Constantin, pe drept cuvânt, i-a fost greu să creadă că există o astfel de acuzație în dosar. Însă la fila 165 din rechizitoriul DNA scrie negru pe alb:  “Toți cei implicați (n.r. în acest dosar) au acționat în interesul Grivco S.A. din considerente telepatice ori din necunoaștere sau prostie”. Am un scurt mesaj pentru cei care mă cunosc – și știu cât de mult îmi place lupta: să nu-și facă griji! Iar cei care nu mă plac sau nu mă cunosc să nu se bucure prematur: orice s-ar întampla, REVIN :)”, conchide el .

 

 

(Sursa: realitatea.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments