La 1 iulie 1875, într-o perioadă de intensă creaţie literară, Eminescu a fost numit revizor şcolar pentru judeţele Iaşi şi Vaslui. Viaţă cu anevoiose drumuri la ţară, prin colb şi glod (praf şi noroi – n. red.). O poziţie nouă, pentru care nu era pregătit, însă s-a străduit să îndeplinească cât mai bine sarcinile ce îi reveneau.
Postul fusese obţinut cu sprijinul lui Titu Maiorescu, Ministrul Instrucţiunii Publice în acel moment, cel care nu a privit cu ochi buni destituirea poetului din postul de director al Bibliotecii Centrale din Iaşi.
Pe perioada mandatului de funcţionar şcolar, Eminescu întocmeşte zeci de rapoarte, reclamaţii şi chiar propuneri pentru îmbunătăţirea actului de învăţământ, în special în mediul rural, de unde provenea, şi unde erau de departe şi cele mai mari probleme.
Iată ce constata marele poet în peregrinările sale prin noroaiele patriei: „…copii goi şi bolnavi, învăţători ignoranţi şi rău plătiţi, administratori superfiţiali, toate acestea îngreuiate de creşterea impozitelor, menite a hrăni această stare de lucruri, nu sunt condiţiunile normale pentru şcoli bune…”
Una din şcolile din judeţul Iaşi inspectate de poet a fost cea din Andrieşeni, pe care a găsit-o închisă din cauza lipsei de lemne: „După ce s-a făcut focul am inspectat-o din nou la 3 ore fără un sfert, cum m-am întors de la Şipote. Am aflat prezenţi un copil în clasa a IV-a, doi în clasa a III-a, patru într-antâia. Răspunsurile lor au fost peste tot slabe. Domnul învăţător e însărcinat de a comunica următoarele primăriei locale: 1. Şcoala să fie aprovizionată cu lemne, care se vor preda învăţătorului în natură; 2. Părinţii copiilor să fie obligaţi să le cumpere cărţi în regulă; 3. Avertismentele să se execute cu stricteţă, pentru ca obligativitatea învăţământului să nu fie o iluzie…”.
(Sursa: realitatea.net)
