Partidul Poporului va elabora o strategie de colaborare și sprijinire a primarilor nemulțumiți din PSD. Cu doi dintre edilii din județul Iași deja există un astfel de parteneriat, afirmă senatorul PP-DD de Iași Ionel Agrigoroaei.
„În urma articolelor apărute în mass-media ieșeană s-au reconfirmat nemulțumirile din rândul primarilor PSD, nemulțumiri de care știam încă din urmă cu 3 luni după discuții avute cu mai mulți dintre aceștia. Încă de atunci își exprimau intenția de a pleca din partid dacă nu vor putea realiza ceea ce au promis în campania electorală. Însă, numărul lor este cu mult mai mare decât cel apărut în presă. Din datele mele, mai sunt încă cel puțin zece primari. Doi dintre aceștia și-au manifestat intenția de a colabora mult mai concret cu PP DD.
Ca urmare a acestei situații am solicitat un punct de vedere din partea conducerii naționale a PP DD. În perioada imediat următoare va fi comunicată oficial o strategie prin care PP DD va ajuta direct și efectiv pe acei edili care doresc o colaborare în acest sens”, afirmă senatorul Agrigoroaei.
„În urmă cu un an, PSD a făcut sute de promisiuni primarilor din Iași. Însă, speranțele acestora au fost înșelate. Astăzi, primarii sunt ignorați de cei ce i-au trimis în Parlament. Sunt lăsați singuri să se descurce cu problemele edilitare și nu primesc niciun sprijin pentru proiectele absolut necesare localităților ce le reprezintă.
Dovada că PSD “NU iubește Iașul”, și mai mult, îl umilește ori de câte ori are ocazia: marile proiecte ale județului – aeroportul, spitalul regional, autostrada și șoselele de centură pentru Pașcani și Iași- nu au primit și nici nu vor primi finanțare. În aceste condiții, ce speranțe ar mai putea fi pentru școlile, căminele culturale, drumurile, aducțiunile de gaz, canalizările și crearea de locuri de muncă în comunele și orașele ieșene?
Nemulțumirea manifestată de zeci de primari, aflați într-o situație disperată cu investițiile din localitățile ce le conduc, este pe deplin justificată. Este de înțeles că, aceștia s-au convins că au fost folosiți doar pentru a aduce voturi. Iar când se pune problema de a fi ajutați sunt ținuți pe la uși sau pasați de la o instituție ori de la un șef la altul.
Sondajele de opinie reale dovedesc faptul că PSD e în plină cădere și că alegătorii ieșeni s-au convins că promisiunile făcute în campania electorală sunt doar vorbe în vânt.
PP-DD este un partid în plină ascensiune. Este un partid care își respectă membrii și care consideră că primarii sunt coloana vertebrală a sistemului de administrație. Fără ei, parlamentarii, șefii de partide și cei de la instituțiile publice nu reprezintă nimic.
Pe această cale fac un apel la toți edilii din Iași care sunt umiliți și ignorați să își îndrepte atenția și speranțele către Partidul Poporului. Aici, îi asigur că vor găsi respectul și atenția ce pe drept li se cuvine”, este de părere senatorul PP-DD.