Sfârşit groaznic pentru un copil de 15 ani din satul Plopenii Mici din comuna Ungureni-Botoșani. Aceasta a încetat din viaţă în timp ce se afla la joacă, alături de alţi copii din sat.
Cu toţii stăteau pe marginea unui şanţ când a trecut un tractor. Băiatul nu a observat că respectivul are şi remorcă şi, după ce a trecut tractorul propriu-zis, s-a ridicat în picioare pentru a arunca cu o piatră. În acel moment a fost surprins de remorcă, tras dedesubt şi călcat, arată botosaneanul.ro.
A mai trăit doar câteva minute, iar echipajul de pe ambulanţa deplasată la faţa locului nu a mai putut să îl ajute.
Şoferul, proaspăt căsătorit, este distrus, stă pe marginea şanţului, plânge şi rosteşe continuu: „eu l-am omorât, eu l-am omorât, mai bine mă omor eu acum”.
La faţa locului se află o echipă de criminalişti şi în jur de 30 de săteni care privesc la ceea ce se întâmplă.
(Sursa: botosaneanul.ro)