Sorin Oprescu s-a decis: în 300 de zile, 80% din câinii de pe străzile Capitalei vor dispărea

0
109

Primarul general al Capitalei a anunțat luni seară că autoritatea responsabilă cu supravegherea și protecția animalelor își asumă să captureze în 300 de zile, respectiv un an și jumătate, 80 la sută din populația canină de pe străzile Bucureștiului. Numărul maidanezilor pe care își propune să îi strângă este cuprins între 150 – 200 pe zi, iar zonele în care se vor concentra, pentru început, echipajele, sunt cele din preajma grădinițelor sau a unităților de învățământ.

 

Sorin Oprescu, primarul general al Capitalei, a declarat luni seară că municipalitatea dorește să încurajeze adoptarea câinilor maidanezi și și-a exprimat speranța ca iubitorii de animale să adopte cel puțin 50 la sută din cei capturați. El a avertizat însă că va face uz de noua prevedere legală care îi permite să verifice dacă aceștia sunt abandonați ulterior pe străzi, fapt care constituie acum infracțiune.

 

Edilul-șef a anunțat că se va extinde de trei ori capacitatea de cazare în adăposturi: dacă în prezent sunt disponibile 800 de locuri, în câteva săptămâni vor mai fi date în folosință încă 500, urmând ca, la final, numărul acestora să ajungă la 3.300.

 

În plus, primarul general a explicat faptul că, în acest context, este fezabil ca într-un an și jumătate să se rezolve problema câinilor maidanezi.

 

„Autoritatea pentru Supravegherea și Protecția Animalelor (ASAP) își asumă ca în 300 de zile lucrătoare, 18 luni calendaristice, cu o rată de prindere de la 150 la 200 pe zi, ea poate captura în felul acesta 80% din câinii estimați a fi pe străzi. Îi adăpostește cele 14 zile stabilite de legiuitor, îi deparazitează, îi sterizilează și îi pregătește de adopții”, a spus Sorin Oprescu.

 

Primarul general a prezentat și un plan de acțiune pentru prinderea animalelor fără stăpân, începând din zonele unde se află grădinițe și școli, zonele aglomerate, care au prioritate și unde vor fi 20 din efective, până la zone cu potențial crescut de risc, unde vor fi trimise 80 la sută din echipaje.

 

În acest sens, municipalitatea a anunțat înființarea unui număr scurt, 021.9844, unde vor fi primite reclamații cu privire la existența haitelor, a câinilor periculoși sau a unor eventuale atacuri ale acestora.

 

Pe de altă parte, s-a înființat și un telefon verde pentru adopții, iar programul la cele două adăposturi a fost prelungit, de la trei la cinci zile.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments