În zeci de unități de învățământ din Botoșani, școala a început fără profesori suficienți. Pe site-ul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de muncă figurează aproape 30 de posturi ca educator de creșă ori de grădiniță, sau ca profesor în școli și licee din Botoșani. Chiar dacă Inspectoratul Școlar a organizat ședințe publice pentru ocuparea acestor posturi, înainte de începerea anului școlar, nu au existat doritori. Cele mai multe dintre școli și grădinițe sunt în mediul rural.
Pe site-ul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Botoșani apar 29 de posturi disponible în școlile din județ. Cele mai multe sunt pentru profesori de limba română, matematică, informatică, engleză, religie sau muzică.
Aproape o treime dintre locurile de muncă sunt la Liceul Ștefănești: 9 posturi de profesori titulari au rămas neocupate iar pentru 3 discipline este nevoie de profesori pentru câteva ore. Unul dintre motive este faptul că doritorii nu au obținut notă peste 5 la examenul de titularizare. Sunt însă și alte cauze.
„Pentru unele catedre, titularii și-au rezolvat problema postului în alte localități, rămânând descoperiți noi din acest punct de vedere, și pentru alte discipline n-am avut nici titulari, avem personal cu studii corespunzătoare care și-au făcut modului psihopedagogic, l-au terminat în vara aceasta, nu au putut participa la concurs de titularizare și probabil din anul școlar viitor vor participa la acest concurs și nu vom mai avea aceasta problemă,” a declarat Elena Marineac, director adjunct la liceul din Ștefănești.
Sunt însă și posturi vacante care nu au fost anunțate la Agenția pentru Ocuparea Forței de Muncă. În total, la cele opt școli arondate Liceului din Ștefănești, sunt libere 40 de posturi. Pentru ocuparea lor, conducerea liceului organizează concurs la sfârșitul săptămânii. Dacă nici de această dată posturile nu vor fi ocupate, vor preda tot profesorii din anii anteriori, care au picat examenul de titularizare.
„Au fost aduși la clasă profesorii care și anul trecut și-au desfășurat activitatea la noi în școală și tot ei sunt cei care candidează pe aceste catedre vacante. În niciun caz nu puteam să fi lăsat clasele descoperite,” a mai adăugat directorul adjunct, fapt confirmat și de inspectorul școlar general Mihaela Huncă.
„Deocamdată există la plata cu ora, nu sunt ore descoperite, nu sunt copii care să nu aibă cadru didactic la oră,” a declarat reprezentantul IȘJ Botoșani.
Posturile scoase acum la concurs sunt pe o perioadă de 11 luni, se pot înscrie chiar și proaspăt-absolvenții de facultate și au șanse să le ocupe candidații care obțin note peste 5.
(Sursa: digi24.ro)