Toamna, Iașul își numără studenții. A început epopeea cazărilor în campusuri. Primii pe listă, bobocii de la Agronomie

0
98

Au început cazările în campusurile studenţeşti din Iaşi! Primii care şi-au ocupat locurile în cămin sunt bobocii de la Agronomie. Şi asta pentru că, spre deosebire de celelalte universităţi unde cursurile încep pe 1 octombrie, cei de la Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară merg la cursuri de luni, 16 septembrie, ca să prindă campania de toamnă pentru practică. În weekend va veni şi rândul studenţilor din anii doi, trei şi patru să se cazeze. Tinerii nu au fost însă încântaţi de camerele mici de cămin.

 

Studenţii din anul I de la Agronomie veniți din toate județekle Moldovei și-au luat gândul de la confortul de acasă și de dimineață au venit să-și ia în primire camerele de cămin în care vor locui în acest an universitar.

 

Pentru foarte mulți tineri care au ajuns pentru prima dată într-un cămin studenţesc prima impresie a fost dezamăgitoare. Conducerea universităţii recunoaşte că unele camere de cămin lasă de dorit, dar are şi o explicaţie pentru acest lucru.

 

„Condiţiile, ele sunt corespunzătoare, fără îndoială nu îi putem caza pe toţi la regim de doi în cameră , regim mini-hotel şi aşa mai departe. Într-adevăr suntem într-un mic deficit de resurse, ca toţi ceilalţi, şi nu am putut termina modernizarea a două din cele patru cămine şi nu am putut finaliza căminul 5, care este în construcţie cam la jumătate,” a explicat Gheorghe Săvuţa, prorector la USAMV Iași.

 

La Universitatea de Agronomie sunt 5.000 de cursanţi şi doar 1.500 de locuri de cazare în campus. Tarifele percepute sunt cuprinse între 150 şi 200 de lei, în funcţie de condiţii.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments