Sâmbătă, Marina Shifrin a pus pe YouTube un video cu un mesaj simplu pentru şeful ei: demisionez.
Marina, 25 de ani, a fost angajată la Next Media Animation, o firmă din Taiwan. În acest video, ea dansează în birou la o oră târzie în noapte, în timp ce descrie clar de ce are nevoie să renunţe la locul de muncă.
“Pentru aproape doi ani, mi-am sacrificat relaţiile, timpul şi energia pentru acest job”, explică ea. “Şefului meu îi pasă doar de cantitate şi de numărul de vizualizări pe care le fac filmuleţe noastre. Aşa că m-am gândit să fac un video doar al meu, cu mine”.
Într-o discuţie pe Skype cu un reporter The Huffington Post, Marina a spus că regimul unui angajat în Taiwan este foarte diferit de cel din Statele Unite, ţara ei natală. Nu are pauză de masă, iar şeful ei îi schimbă mereu programul şi responsabilităţile. Pentru că managerii companiei nu au ajutat-o în niciun fel, a decis să facă un video.
“Mi-am dat seama că este un gest oarecum riscant, însă eu nu am dat numele companiei sau al şefului. Şi, ai văzut cum dansez? Cum ar putea cineva să mă ia în serios…”, a spus ea.
Marina Shifrin a spus că se va întoarce în Statele Unite şi îşi va căuta un loc de muncă unde să fie respectată.
(Sursa: vipmonden.ro)