Violatorul jurnalistei din București a fost prins. El a fost identificat de victimă

0
65

Bărbatul suspectat că a violat o jurnalistă în centrul Capitalei a fost prins de poliţişti. Oamenii legii au efectuat percheziţii acasă la suspect. Potrivit primelor informaţii, bărbatul a mai violat şi o altă femeie.

 

Bărbatul suspectat că a violat o jurnalistă de 23 de ani de la postul de radio Europa FM a fost prins de poliţişti. Oamenii legii l-au reţinut pe bărbat, luni seara, în zona Universităţii Bioterra, au precizat pentru Agerpres oficiali din Poliţia Capitalei.

 

Potrivit surselor citate, secretara facultăţii a depus şi ea plângere că ar fi fost violată de acelaşi individ, pe care l-a recunoscut atunci când poliţia i-a pus faţă în faţă.

 

Mai mult, oamenii legii au efectuat şi percheziţii la domiciliul individului, unde au găsit hainele cu care era îmbrăcat în ziua când a abuzat de jurnalistă.

 

Criminaliştii au realizat testul ADN şi acesta a ieşit pozitiv, de unde rezultă că principalul suspect este chiar autorul faptelor.

 

O tânără a făcut plângere la Poliţie că a fost violată, în urmă cu o săptămână, în zona Lacului Floreasca, de un bărbat care a ameninţat-o cu un cuţit în plină stradă.

 

Potrivit reprezentanţilor postului de radio, jurnalista a fost agresată pe un bulevard central al Capitalei, între zona Perla şi Lacul Floreasca, bărbatul ameninţând-o cu un cuţit, în zona feţei, că îşi va pierde ochiul dacă strigă după ajutor.

 

„Deşi colega noastră plângea, era în mod evident ameninţată şi a fost împinsă sute de metri, nimeni nu a intervenit sau sunat la numărul de urgenţă 112”, se arată într-un comunicat al postului de radio la care lucrează victima.

 

(Sursa rtv.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments