Update.Elev de excepţie din Iaşi, găsit spânzurat în casă. Părinţii sunt distruşi. Avea doar 14 ani

0
88

Un adolescent de 14 ani din Iaşi a fost găsit spânzurat miercuri după-amiază, chiar de părinţii săi, într-o vilă din cartierul Bucium.

 

La faţa locului s-a deplasat un echipaj medical care a încercat să îl resusciteze pe minor. După aproape o oră în care medicii au încercat să-l salveze pe adolescent, aceştia au fost nevoiţi să declare decesul.

 

Reprezentanţi ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Iaşi s-au deplasat, de asemenea, la faţa locului. Urmează ca oamenii legii să descopere care au fost motivele care l-au împins pe băiat să recurgă la acest gest.

 

Din spusele apropiaţilor, minorul ar fi fost unul dintre cei mai buni elevi din clasa sa şi în ultima perioada nu ar fi părut deprimat. De asemenea, până la ora redactării acestei ştiri, nu a fost găsit un bilet prin care adolescentul să-şi explice gestul.

 

Robert, 14 ani, era medaliat la olimpiade naţionale de informatică. A luat cumplita decizie după o ceartă banală cu părinţii. Conform poliţiştilor, părinţii i-ar fi interzis accesul la calculator. Copilul s-a supărat şi s-a spânzurat în casă. Mama lui este profesoară la Colegiul „Racoviţă“, iar tatăl inginer.

 

Adolescentul în vârstă de 14 ani era as în programare, fiind premiat la concursuri şi olimpiade. 

 

În 2012, Robert era recompensat cu medalia de argint la Olimpiada Naţională de Informatică fiind pregătit de profesorul coordonator Marinel Şerban, unul dintre cei mai buni formatori din Iaşi. Atunci, puştiul învăţa la Colegiul Naţional „Emil Racoviţă“, unde profesa şi mama lui. În 2011, băiatul a luat o altă medalie de argint la aceeaşi Olimpiadă Naţională de Informatică şi tot în acelaşi an a luat locul întâi la Concursul judeţean interdisciplinar „Urmaşii lui Moisil“, organizat anual de Liceul Teoretic de Informatică „Grigore Moisil“, arată Ziarul de Iași.

 

Robert locuia împreună cu părinţii la o vilă lângă şoseaua Bârnova, în apropiere de Hanul „Trei Sarmale“. Din cercetările făcute de poliţişti a reieşit că băiatul a fost ieri la şcoală, apoi a venit acasă la orele amiezii. După un timp, băiatul a ieşit din casă şi a mers pe verandă, unde se afla bicicleta tatălui său şi a surorii mai mici. Aici, băiatul a descuiat cablul antifurt, apoi a intrat în casă şi s-a spânzurat cu el. În jurul orei 17.30, tatăl băiatului, care lucrează ca inginer, a ajuns acasă şi l-a găsit spânzurat, după care a sunat la numărul 112. 

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments