Mai multe percheziţii au avut loc joi dimineaţă în penitenciarele Bacău şi Colibaşi şi în judeţul Argeş, într-un dosar de înşelăciuni cu locuri de muncă în care trei deţinuţi sunt suspectaţi că au postat pe internet anunțuri de angajare şi au luat bani de la cei interesaţi, potrivit Poliţiei Capitalei.
În anunțurile de angajare cei trei ar fi folosit datele unor firme, recomandându-se celor interesaţi de un loc de muncă drept reprezentanţi ai respectivelor societăţi comerciale, au precizat reprezentanţi ai Poliţiei Capitalei.
La încheierea aşa-ziselor contracte de angajare, celor „recrutaţi” li se acordau şi facilităţi cum ar fi maşină de serviciu, „angajatorii” cerând în schimb diferite sume de bani, au mai spus sursele citate.
Cei trei deţinuţi, încarceraţi tot pentru înşelăciune, ar fi colaborat cu rude aflate în libertate, care luau banii de la cei interesaţi de un loc de muncă.
Prejudiciul în acest caz este estimat la peste 100.000 de euro.
Percheziţiile de joi dimineaţă sunt făcute de poliţiştii Secţiei din Capitală, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 şi cu sprijinul Direcţiei pentru Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
(Sursa: romaniatv.ro)