Autorităţile din Botoşani au depistat 13 persoane care încercau să introducă ilegal în ţară peste 18.000 de pachete de ţigări. Pentru capturarea traficanţilor poliţiştii au tras mai multe focuri de armă.
Contrabandiştii au fost identificaţi de poliţiştii de Frontieră din Botoşani în zona localităţii Ştefăneşti, vineri, 4 octombrie. La orele după-amiezei, folosindu-se şi de informaţiile autorităţilor din Republica Moldova, poliţiştii au identificat două căruţe în care se aflau zece personae şi care se deplasau înspre pădurea de pe malul râului Prut.
“Existând suspiciuni că cele zece persoane urmează a fi implicate într-o activitate de contrabandă, poliţiştii de frontieră au continuat supravegherea zonei cu ajutorul aparaturii de vedere pe timp de noapte, constatând că cele zece persoane au intrat şi au ieşit din pădure de mai multe ori. În jurul orei 18.00, pe acelaşi traseu urmat de cele două atelaje hipo s-a deplasat cu viteză un autoturism marca Opel, în care cele zece persoane au început să încarce colete voluminoase pe care le aduceau de la marginea pădurii”, au precizat reprezentanţii Inspectoratului Judeţean al Poliţiei de Frontieră Botoşani.
Imediat după ce au încărcat ţigările de contrabandă, oamenii legii au intervenit şi au reţinut persoanele. Unele dintre acestea au încercat să fugă poliţiştii fiind nevoiţi să tragă nouă focuri de armă. Anchetatorii au stabilit că, pe lângă cele zece persoane din căruţă şi cea din maşină, în afacere ar mai fi implicate alte două persoane care au coordonat întreaga activitate.
“ Totodată, s-a mai stabilit că în cele nouă colete erau 18.500 pachete ţigări, marca Plugarul, cu timbru de acciză Republica Moldova, în valoare totală de 164.428 lei. Întreaga cantitate de ţigări a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul în valoare de 6750 lei a fost indisponibilizat în vederea continuării cercetărilor”, au încheiat poliţiştii.
(Sursa: adevarul.ro)