Groaznica poveste a morții canotoarei Oana Albu. În rechizitoriu, procurorii arată chinurile prin care a trecut sportiva ieșeană după ce a fost incendiată de către soț

0
81

Procurorii ieşeni susţin că sportiva Oana Albu (20 de ani), tânără din Iaşi care a fost incendiată de soţ, ar fi mers un kilometru pe jos, în agonie, până să fie preluată de o Ambulanţă. Agresorul său a fost trimis în judecată joi, 17 octombrie.

 

 

Informaţia se regăseşte în rechizitoriul prin care soţul canotoarei, Gabriel Albu (23 de ani), a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Tribunal. Anchetatorii susţin că, deşi se afla în agonie şi cu hainele arse lipite de trup, tânără a mers pe jos de la casa sa până la un drum pietruit unde s-a întâlnit cu Ambulanţa. Ieşeanca a fost însoţită pe drum de mama sa. Înainte de a primi îngrijiri medicale, Oana a spus ambulanţierilor ce a păţit fiind de urgenţă dusă la spital şi operată. Avea să moară două săptămâni mai târziu, pe un pat de spital din Bucureşti, arată Adevărul.

 

Procurorii ieşeni l-au trimis în judecată joi pe Gabriel Albu acuzându-l de omor deosebit de grav şi distrugere prin incendiere. Potrivit rechizitoriului, bărbatul şi-ar fi incendiat soţia în urma unui conflict verbal, Albu fiind supărat că socrii săi nu îi fac acte pe casă.

 

Filmul cumplitei tragedii

De altfel, se arată în documentul citat, între soţii Gabriel şi Andreea Albu aveau loc certuri dese din acest motiv. Cei doi erau căsătoriţi din vara anului 2012 şi locuiau în aceeaşi curte cu părinţii canotoarei. De multe ori, bătrânii asistau neputincioşi la certurile dintre tineri.

Pe 19 iulie, după ce a luat salariul, Gabriel Albu a consumat băuturi alcoolice şi a ajuns acasă în jurul orei 22.00. A început să se certe cu soţia din cauza actelor de pe casă ameninţând-o, totodată, că dacă problema nu se va rezolva o va părăsi. Pentru a fi mai convingător, bărbatul şi-a scos dintr-un dulap hainele şi le-a pus în mijlocul camerei. Oana Albu i-a cerut atunci să nu plece şi s-a aşezat peste lucrurile soţului ei. Acesta a ameninţat-o de mai multe ori că îi va da foc însă pentru că soţia sa a rămas neclintită a mers în curte de unde a luat o canistră de cinci litri cu benzină.

Ulterior, Albu a turnat combustibilul peste consoartă şi haine declaşând şi o brichetă. Cuprinsă de flăcări, Oana Albu a ieşit din locuinţă fiind întâmpinată de părinţii ei, sora mai mică şi un prieten de-al acesteia. Oamenii au adus mai multe găleţi cu apă cu care au reuşit să stingă focul. În acel timp vecinii au sunat la 112 pentru a chema Pompierii şi o Ambulanţă. Pentru că locuiau într-o zonă nepietruită, Oana Albu şi cu mama sa au mers în întâmpinarea echipajului medical aproximativ un kilometru.

 

„Este greu de imaginat modul în care tânăra a mers prin întuneric, prin praf, cu hainele arse lipite de corp, cu dureri atroce”, arată  rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Iaşi.

 

Oana Albu a ajuns conştientă la Ambulaţă şi a reuşit să spună ce i s-a întâmplat. Ulterior, a fost transportată la Spitalul “Sfântul Spiridon”, unde a fost operată şi transferată la Bucureşti. Avea arsuri pe 75% din corp şi pe 4 august a murit. 

În perioada în care soţia sa a fost în agonie, Gabriel Albu a refuzat să dea declaraţii sperând că victima îşi va reveni şi va spune că totul a fost un accident. După ce a fost înştiinţat că sportiva a decedat, agresorul a spus el însuşi că a fost un accident, fiind contrazis însă de rezultatele anchetei.

Oana Albu, fostă Cârjă, a fost sportivă de performanţă ea activând în trecut la Clubul Sportiv Municipal din Iaşi. Pe site-ul acestui club Oana poate fi găsit şi palmaresul ieşencei:    

Data nașterii:

10.09.1993     – componenta Centrului Olimpic de juniori I    

2009     – Campionatul National ergo. Loc IV   

 – Cupa F.R.C ergo. Loc II   

 – Campionatul Național Fond, jun. 2x j.II. Loc II   

 – Regata Internațională Belgrad: loc III 2x j.II si loc II 2x j. I    

– Campionatul Național Fond seniori 2 – loc I    

– Cupa României 1x loc.II    

– Campionatul Național Școlar, Năvodari: 1x j. I, loc III

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments