O fetiță curajoasă. La doar 7 ani, mica eroină a intrat prin foc pentru a-și salva surioara de câteva luni

0
79

O fetiţă de 7 ani din Ploieşti şi-a salvat sora mai mică dintr-un incendiu care le cuprinsese casa. În momentul izbucnirii focului, în casă se aflau mai multe persoane. Incendiul a fost anunţat de buncii fetelor care au sunat la 112. La vedere flăcărilor, mama fetelor a suferit un atac de panică.

 

O fată de doar 7 ani din Ploiesti a devenit eroină după ce şi-a salvat surioara de numai câteva luni din flăcările care au cuprins casa. Fetiţa a dus în brate bebeluşul şi apoi a alertat bunicii.

Incendiul a izbucnit când toata lumea se pregătea de culcare. Un scurt circuit a declanşat flăcările în casa în care erau mai multe persoane, printre care un bebeluş şi o fetiţă de 7 ani. Bunicii copiilor au sunat imediat la 112. Vecinii au ieşit ingroziti din case, spericaţi că focul s-ar putea extinde şi la ei. Pentru ca era pericol ca focul să se reaprindă, a fost întrerupt curentul electric.

„S-a intervenit cu 5 autospeciale cu apă şi spumă. Singurul impediment a fost că sunt casele lipite una de alta. Asta a fost singurul lucru care a îngrunat intervenţia”, a declarat Paul Voloacă, ISU Ploieşti.

Mama copiilor a suferit un atac de panică şi a avut nevoie de îngrijiri medicale. Nu au existat victime, dar pagubele materiale sunt însemnate.

 

(Sursa: romaniatv.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments