Mirel Magop, tâmplarul de 44 de ani din Dorohoi, care a plecat în august pe urmele lui Badea Cârţan, românul care a mers pe jos până la Columna lui Traian, a ajuns duminică la Torino.
El a parcurs până acum aproape 2.300 de kilometri şi mai are circa 700 de kilometri până la Roma, unde vrea să ajungă chiar pe 1 decembrie, la fel cum a făcut Badea Cârţan în urmă cu 140 de ani, când italienii au spus că „un dac a coborât de pe Columnă”. Magop a ajuns în Torino exact în ziua în care românii de acolo organizau un festival românesc cu preparare autohtone, muzică şi dansuri populare specifice.
Mirel Magop, născut în Dorohoi, s-a mutat în Vatra Dornei şi se poate lăuda că ştie România mai bine decât oricine altul. Din 2007, an în care s-a despărţit de soţie, a colindat ţara pe jos, trecând prin mai mult de 300 de oraşe din România. Îmbrăcat în straie populare şi încălţat cu opinci, bărbatul a plecat la drum cu un rucsac, un cort, câţiva bănuţi şi un aparat foto. A dormit pe la oameni sau în campinguri, iar, de fiecare dată când a rămas fără bani, a făcut diverse obiecte de tâmplărie pe care le-a vândut.
(Sursa: monitorulbt.ro)