Secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Raed Arafat a primit joi distincţia de Cavaler al Ordinului Legiunii de Onoare a Franţei pentru eforturile depuse la dezvoltarea medicinei de urgenţă.
Distincţia i-a fost conferită lui Raed Arafat de ambasadorul Franţei la Bucureşti, Philippe Gustin, care i-a urat „viaţă lungă, plină de urgențe pozitive, în serviciul vieţii” şi al excelenţei care îl animă.
„Raed Arafat, iată că sunt 20 de ani de când vă dedicaţi viaţa medicinei de urgenţă în România. (…) Franţa, prin intermediul Ambasadei la Bucureşti, a estimat că meritaţi, în mod firesc, distincţia franceză supremă. Legiunea de Onoare nu se poate să nu vă fie atribuită: (daţi dovadă de – n.red.) sacrificiu, devotament, curaj, abnegaţie, justiţie, excelență şi, aş adăuga eu, credinţa într-o lume mai bună”, i-a spus Philippe Gustin secretarului de stat.
Raed Arafat s-a declarat onorat de această distincţie.
„Mulţi dintre prietenii noştri cu care am colaborat la elaborarea sistemului medicinei de urgenţă sunt francezi. Am colaborat cu americanii, cu englezii, cu nemţii, dar colegii noştri francezi sunt şi astăzi cu noi”, a afirmat Arafat.
Legiunea de Onoare (Legion d’Honneur) este cea mai înaltă distincţie civilă şi militară franceză, instituită în anul 1802 şi acordată neîntrerupt din 1804 până în prezent. Este o decoraţie care şi-a menţinut de-a lungul anilor o strălucită reputaţie.
Raed Arafat, medic specialist în Anestezie Terapie Intensivă, s-a născut la 24 mai 1964, la Damasc (Siria), dar a crescut în oraşul palestinian Nablus. La vârstă de 16 ani, în 1981, a emigrat în România şi, ulterior, a absolvit Facultatea de Medicină la Cluj-Napoca.
În 1991 a pus bazele Serviciului Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare din Târgu Mureş.
În 2003, a primit Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ în gradul de Cavaler, acordat de preşedintele Ion Iliescu pentru întreaga activitate ştiinţifică şi de cercetare, pentru contribuţia deosebită la dezvoltarea şi promovarea tehnologiei informaţiei şi comunicaţiilor în România. În 2005, Raed Arafat a fost decorat de preşedintele Traian Băsescu cu Ordinul Naţional ‘Pentru Merit’ în grad de Ofiţer, pentru eforturile depuse în acţiunile de salvare a oamenilor la inundaţii şi pentru eforturile depuse zi de zi pentru salvarea vieţilor a numeroşi români.
(Sursa: ziare.com)