Săli de operație insuficiente la Spitalul de copii „Sfânta Maria”, din Iași

0
225

Copiii din toată Moldova, care ajung la Spitalul ”Sf. Maria” din Iaşi, aşteaptă cu săptămânile să fie operaţi. Excepţie fac doar urgenţele. Asta pentru că unitatea medicală are doar patru săli de operaţie, folosite de dimineaţă până noaptea, de cei 26 de chirurgi. Specialiştii spun că, pentru a rezolva toate cazurile, ar trebui să aibă de două ori mai multe săli.

 

Pentru că sunt doar patru săli, majoritatea copiilor, dacă nu reprezintă urgenţe, sunt amânaţi pentru operaţie. În spital o a cincea sală de operaţie a fost proapăt amenajată, însă nu este folosită pentru că nu este dotată.

 

„Ne-ar trebui un aparat de anestezie, de refăcut circuitele pentru anestezie, de gaze, de aspiraţie, instrumentar pentru această sală de operaţie şi cu puţin efort cred că dacă se pune în circuit ar uşura foarte mult munca chirurgilor”, a explicat Ovidiu Bărbuţă, medic coordonator bloc operator

 

Pentru asta ar fi nevoie însă de sute de mii de euro. Radu Terinte, managerul Spitalului de Pediatrie ”Sfânta Maria” Iaşi, caută soluții: „vom încerca o parte din aparate să le obţinem prin intermediul Ministerului, o parte să le obţinem prin fonduri europene:”

 

Zilnic, în cele patru săli de operaţie se realizează 25 de intervenţii programate, la care se adaugă urgenţele.

 

(Sursa: digi24.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments