Scriitori renumiți din România s-au întâlnit azi cu liceenii ieșeni, în prima zi a FILIT (VIDEO)

0
160

Prima zi a Festivalului Internaţional de Literatură şi Traducere a început la Iaşi cu întâlniri între scriitori şi liceeni, studenţi dar şi iubitori de lectură. Pe tot parcursul zilei au fost peste 10 dezbateri, sesiuni de lectură şi expoziţii de fotografii care au adunat sute de persoane. Cei mai renumiţi scriitori din România au venit la Iaşi pentru a se întâlni cu publicul.
 

Întâlnirea cu scriitorul Emil Brumaru a fost unul dintre ele mai aşteptate evenimente de public. Timp de două ore, acesta a stat de vorbă cu tinerii în cadrul întâlnirii „Scriitori printre studenţi”. Curiozitatea studenţilor a fost cum a ajuns Emil Brumaru să scrie poezii cu toate că a terminat Facultatea de Medicină.

 

„Opţiunea mea pentru poezie a fost de foarte mult, din timpul Medicinei, să ştiţi. Am avut norocul, marele noroc, să cunosc acolo un fost asistent, după aceea a ajuns profesor, George Popa care prin anul trei, când făceam Medicina Internă, în anul trei sau patru ne vorbea despre Baudelaire, şi asta la patul bolnavului,” a povestit scriitorul citat de Digi24.

 

 

Tot în prima zi de festival, liceenii din Iași s-au întâlnit cu alți trei scriitori contemporani importanți. La Colegiul „Costache Negruzzi” tinerii au discutat cu poeta Ileana Mălăncioiu și prozatorul Ștefan Agopian, iar la „Emil Racoviță”, cu Petru Cimpoeșu.

 

Întâlnirile cu scriitorii din ţară şi din străinătate vor continua până duminică, 27 octombrie. Costurile pentru organizarea festivalului se ridică la o jumătate de milion de euro.

 

 

{flvremote}http://www.iasitvlife.ro/data/_stiri_video/2013/10_oct/23/Autori si liceeni.flv

{/flvremote}

 

 

(Sursa: iasitvlife.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments