Azi noapte, în jurul orelor 1.10, poliţiştii din cadrul Secţiei 2 Poliţie au depistat într-un autoturism parcat pe o stradă din oraș, trei tineri cu vârste cuprinse între 21 şi 27 ani, din Vaslui, în timp ce fumau dintr-o ţigară confecţionată artizanal.
În momentul legitimării, unul dintre tineri a ascuns sub scaunul din dreapta faţă al auto un pliculeţ ce conţinea un produs vegetal, de culoare verde oliv, cu miros înţepător, susceptibil a fi drog. Acesta a fost sigiliat şi ambalat urmând a fi înaintat spre analiză.
În cauză s-a întocmit dosar penal conform Legii nr. 143 din 2000 privind combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri.