Agenţia Naţională de Integritate (ANI) îl acuză pe senatorul liberal Sorin Roşca Stănescu că nu a menţionat în declaraţia de avere conturile deţinute de copiii săi minori în bănci din Elveţia (143.000 de euro) şi România (63.000 de euro). ANI a sesizat Parchetul în acest caz. Tot ANI îl acuză pe Roşca Stănescu de incompatibilitate, anunţând într-un comunicat de presă că liberalul ar fi fost simultan senator şi administrator de firmă.
Acuzaţiile ANI vin la jumătate de an de la scandalul internaţional Offshore Leaks, când numele lui Roşca Stănescu a apărut pe lista romanilor cu conturi în paradisurile fiscale.
Acuzaţiile de fals în declaraţii
ANI precizează, într-un comunicat de presă, că a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie privind o presupusă infracţiune de fals în declaraţii săvârşită de senatorul Sorin Roşca Stănescu. ANI susţine că acesta nu a menţionat în declaraţiile de avere depuse la 19 decembrie 2012 şi 4 martie 2013 valoarea depozitelor deţinute de copiii săi minori la bănci din România şi din străinătate.
„Valoarea totală a activelor financiare (depozitelor) nementionate de Sorin Roşca Stănescu în declaraţiile de avere şi care se regăsesc la băncile aflate pe teritoriul României este de 63.638 Euro, iar valoarea conturilor deschise la o instituţie bancară din Elveţia este de 177.035 CHF (aprox. 143.000 Euro)”, arata ANI.
Agenţia condusă de Horia Georgescu a sesizat şi Oficiul Naţional de Prevenire şi Combatere a Spălării Banilor pentru o posibilă încălcare a Legii nr. 656/2002 pentru prevenirea şi sancţionarea spălării banilor.
ANI arată că Sorin Roşca Stănescu a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere scris, în exercitarea dreptului la apărare.
Reamintim că în aprilie 2013 a izbucnit un scandal global după ce în presă au apărut informaţii despre conturile şi afacerile offshore deţinute de mii de cetăţeni din întreaga lume.
Nume precum Bogdan Buzaianu, Cristian Borcea, Sorin Ovidiu Vinţu, Octavian Ţurcan, Victor Harbuz, Ghenadie Nipomici, Said Shehade Baaklini sau Sorin Roşca Stănescu apar dosarul scurgerilor de informaţii despre paradisurile financiare, OffshoreLeaks, un proiect al Internaţional Consortium of Investigative Journalism (ICIJ) din Washington şi care are ca partener în ţara noastră Centrul Român pentru Jurnalism de Investigaţie (CRJI).
Acuzaţiile de incompatibilitate
ANI susţine, într-un alt comunicat de presă, că Roşca Stănescu s-ar fi aflat în stare de incompatibilitate în perioada 19 decembrie 2012 – 16 aprilie 2013, când ar fi deţinut simultan calitatea de senator şi funcţia de administrator al firmei S.C. AERO MARINA CLUB S.R.L.
Agenţia îl acuză pe senatorul liberal că a încălcat Legea nr. 161/2003. Dacă va exista o decizie finală împotrivă sa, Roşca Stănescu va pierde dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcţia ori demnitatea publică respectivă sau a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcţie eligibilă, nu mai poate ocupa aceeaşi funcţie pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului.
(Sursa: HotNews.ro)