Omul de afaceri Ştefan Tache, soţul Sandei Ladoşi, a fost reţinut pentru evaziune fiscală de peste patru milioane de euro.
Ştefan Tache şi alţi zece suspecţi au fost audiaţi ieri mai bine de 12 ore de către procurorii DIICOT, fiind acuzaţi că fac parte dintr-un grup infracţional specializat în evaziune, care ar fi adus statului un prejudiciu de 4 milioane de euro.
Aceştia s-ar fi sustras de la îndeplinirea obligaţiilor fiscale în urma unor achiziţii de materiale de construcţii, materiale pe care mai apoi le vindeau şi înregistrau operaţiuni nereale în evidenţele contabile ale societăţilor controlate direct sau indirect.
Omul de afaceri a fost reţinut şi va fi prezentat astăzi la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.
Ştefan Tache a fost cercetat în libertate şi în dosarul cu fraude bancare de 85 de milioane de euro.
(Sursa: showbiz.ro)