Incredibil: la Iaşi s-au vândut tot anul doar 4 Fiat. Revelaţia Ford-Toyota şi prăbuşirea Sandra Trading. CIFRELE REALE ale vânzărilor din Iaşi

0
1277

Performanţa cea mai mare este a grupului  Mega Auto -ATI Motors Holding, condus de Gabriel Manolache, care de la 7,5% cotă de piaţă în 2008, a ajuns acum la 30%. Sandra Trading mai vinde sub 100 de maşini pe an, iar Auto Padova a vândut anul acesta doar 4 unităţi.

 

„Din punctul meu de vedere, la 17% nivel al pieţei faţă de 2008 nu se poate vorbi de prăbuşire, ci de extincţie”, spune sec Bogdan Piţigoi, dealerul cu cele mai multe mărci de maşini în portofoliu din Iaşi. Situaţia dealerilor consacraţi e dramatică, majoritatea cunoscând purgatoriul insolvenţei, închizându-şi showroom-urile, pierzând contractele de distribuţie sau dispărând complet, cu activele scoase la mezat, bucată cu bucată, de bănci.

 

Clopoţelul a sunat a treia oară

Singurul care performează, vânzând acelaşi număr de maşini ca şi înainte de criză, este Gabriel Manolache, dar dealerul Ford, Toyota şi Lexus spune doar că rezistă eroic, fără să debordeze de optimism. „Aştept să văd cum se termină 2013 şi voi vedea cum abordez  2014. Ne-am dezvoltat pe credit şi toţi banii merg la bancă”, explică tânărul antreprenor.
În timpul interviului, în showroom a răsunat clar un clopoţel. Gabi Manolache a zâmbit: „E semnalul care anunţă că s-a mai vândut o maşină şi că un client şi-a primit cheile. A sunat de trei ori astăzi, e o zi deosebită, am înţeles că un jucător mare din agricultură achiziţionează o flotă”.  

 

 

„Criza aşează economia pe un făgaş normal, rezistă doar cei care oferă produse şi servicii de calitate la un preţ corect.”, Gabriel Manolache, Manager Mega-Auto – ATI Motors

 

Casa Auto rămâne lider

Brandurile lor erau înainte de criză titlurile de nobleţe ale mediului de afaceri din Iaşi. Auto Padova, Servunion, Trado Motors, Casa Auto, Mega Auto, Ati Motors, Sandra Trading, Dolly Motors, Bras, Gold&Platin sau Open Service vindeau împreună 12.000 de maşini pe an şi afacerile lor duduiau. Acum se mai vând în Iaşi ceva mai mult de 2.000 de autoturisme, iar patronii care învârteau banii cu lopata abia îşi mai trag sufletul. 

Cu peste 50% din piaţa actuală a Iaşului, grupul de firme condus de omul de afaceri Bogdan Piţigoi reuşeşte, datorită numărului mare de mărci vândute, să se păstreze pe prima poziţie între dealerii auto din Iaşi. „Afacerile din domeniul auto merg foarte prost. Singura modalitate de a atrage clienţi a fost să creştem nivelul serviciilor. Cifrele pe care le realizăm în aceste condiţii ne fac să credem că suntem pe drumul cel bun. Anul acesta închidem cu o scădere de 15% faţă de anul trecut. Cred că şi anul viitor vom merge cu 10 procente în jos faţă de anul 2013. Este noua realitate economică la care trebuie să ne adaptăm”, a declarat Bogdan Piţigoi.
Grupul de firme condus de Piţigoi a reuşit să vândă în Iaşi, prin cele 10 mărci pe care le reprezintă, peste 1.000 de maşini, în 2012, dintre cele 2.174 vândute în total.

 

 

Sub 100 de maşini, nu-i afacere

Al doilea mare dealer din Iaşi este Gabriel Manolache, cel care reprezintă Toyota, Lexus şi Ford. Firma acestuia a vândut, în 2012, 760 de autoturisme noi, cele mai multe produse de Ford. „Am vândut 580 de Ford şi 180 de Toyota şi ne-am consolidat poziţia. În 2007-2008 vindeam tot 700 de maşini, dar din 12.000 câte se vindeau în total. Acum vând peste 700, dar din 2.000. Am reuşit să aducem Toyota şi Ford printre mărcile preferate ale ieşenilor”, ne-a spus Gabriel Manolache.

Acesta spune că piaţa de maşini noi din România a fost sabotată de uşurinţa cu care sunt înmatriculate maşinile second hand. „La 16 SH-uri intrate în circulaţie, se înmatriculează o singură maşină nouă. Este un domeniu în care bătălia este tot mai grea. În Iaşi ca să poţi menţine această afacere trebuie să vinzi cel puţin 100 de maşini anual. Cine nu atinge această cifră nu poate oferi servicii de calitate şi automat va închide. Eu consider că nu este o criză, ci o stare de fapt la care trebuie să ne adaptăm. La nivel mondial vor rămâne 5-6 jucători principali, restul vor face fuziuni şi platforme comune. Cine nu produce cel puţin 4 milioane de unităţi anual nu are cum să reziste, astăzi clientul trebuie sa aibă beneficii maxime pentru banii plătiţi”, ne-a declarat Gabriel Manolache.

 

Sandra Trading, pe tobogan

Sandra Trading a fost devansată în ultima perioadă şi a ajuns pe locul 4 după cei de la Dacia, Ford şi Toyota, ajungând al treilea jucător din piaţă. Dealerul Volkswagen şi Audi a vândut în 2013 sub 100 de maşini. Semn al pierderii cotei de piaţă este showroom-ul Audi, de la Leţcani, care trebuia finalizat cu cinci ani în urmă, dar care pare abandonat. În 2012, grupul Sandra a vândut 184 de maşini VW şi doar 30 Audi, dar în 2013, cifra totală a scăzut dramatic la numai 93 de bucăţi vândute. 

 

„Vor urma trei ani foarte grei şi apoi încă trei ani grei. Asta e noua realitate economică.”   Bogdan Piţigoi, patron Casa Auto 

 

Doar patru Fiat-uri vândute

Situaţia a ajuns infernală la Auto Padova, dealerul Fiat, care a vândut de la începutul anului doar patru maşini noi produse de firma italiană. Auto Padova a comercializat, de la începutul anului, 38 de mașini noi din toate măcile pe care le vinde. Niciun reprezentant al firmei nu a putut fi contactat pentru a oferi amănunte despre situaţia firmei.

Şi dealerul Skoda din Iaşi, Open Service, este în insolvenţă. Fost mare jucător pe piaţa locală de maşini, firma a reuşit, în 2013, să vândă doar 65 de autoturisme noi.
Probleme grave sunt şi la Bras, dealerul local de Renault. Deşi firma franceză este foarte puternică pe piaţa românească, în Iaşi a vândut, în 2013, doar 69 de autoturisme cu mult sub potentialul pietei.
Şi Servunion, reprezentantul local al Peugeot, a reuşit, în 2013, să vândă doar 30 de autoturisme, după ce, în 2012, a comercializat 66. Printre dealerii mici care se menţin pe linia de plutire este Dolly Motors, distribuitorul local de Suzuki.

 

Dispăruţii: Mazda, Dodge, Chrysler, Subaru

Au ieşit de pe piaţă, din cauza prăbuşirii creditării, doi dealeri foarte cunoscuţi: Gold&Platin, fostul dealer Chevrolet şi Opel, şi Trado Motors, fostul distribuitor oficial din Iaşi al BMW. Ambii au înregistrat probleme foarte mari, fiind prinşi de criză cu credite, în plină extindere a afacerilor. În acelaşi timp, alte mărci nu mai sunt reprezentate pe piaţa ieşeană pentru că dealerii naţionali s-au închis. Este vorba despre Mazda, prima maşină dispărută, Jeep, Dodge, Chrysler şi Subaru.

 

 

585 de unităţi Dacia au fost comercializate la Iaşi în 2012, plasându-se pe primul loc în topul vânzărilor

 

< strong>CINE MAI VINDE MAŞINI ÎN IAŞI

Vânzările principalilor dealeri de la începutul anului până în prezent:

 

Casa Auto: peste 1.000 de maşini

Mega Auto – ATI Motors Holding: peste 750 de maşini

Sandra Trading: sub 100 de maşini (cădere de 50% faţă de 2012)

Bras: 69 de maşini

Open Service: 65 de maşini

Servunion: 30 de maşini

Fiat: 4 maşini

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentO femeie de etnie romă şi copilul său, stropiţi cu acid pe stradă de o italiancă, la Napoli
Articolul următorROMÂNIA LA BARAJ!!! Care îi va fi adversara în drumul spre Brazilia?
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments