Judecătoria Iaşi a decis vineri, 11 octombrie, să îl condamne pe fostul vatman Cristian Diaconu, cel care în martie 2011 conducea un tramvai ce a strivit mai multe maşini într-o zonă centrală a Iaşului, la trei ani de închisoare cu suspendare sub supraveghere.
Magistraţii ieşeni au stabilit că vatmanul Cristian Diaconu nu a fost singurul vinovat care a provocat tragicul accident. Aceştia au stabilit o culpă în cuantum de 30% şi pentru Dănuţ Condurache, şoferul care a murit în urma evenimentului rutier. De asemenea, judecătorii au admis în parte acţiunile civile ale persoanelor care au avut de suferit din cauza accidentului. Cinci dintre rudele lui Dănuţ Condurache vor primi despăgubiri în cuantum total de 1.175.000 de lei. Mirela Drăguşanu, asistenta care a fost rănită grav în accident va primi despăgubiri de 10.000 de euro şi 300.000 de lei.
Cristian Diaconu a oferit şi prima declaraţie pentru presă de la momentul accidentului. Acesta a menţionat că i-a fost teamă de o pedeapsă cu executare susţinând însă că, în opinia sa, ar fi trebuit achitat. “Mă bucură faptul că s-a stabilit şi o culpă pentru şoferul implicat în accident. Pentru că circulăm cu toţii sub incidenţa aceluiaşi Cod Rutier”, a spus Diaconu corespondentului “Adevărul”. Acesta a răspuns unei întrebări spunând că merge în fiecare zi cu tramvaiul şi că, după părerea sa, accidente asemenătoare vor mai avea loc “cu siguranţă” în Iaşi din cauza tramvaielor vechi şi a uzurii liniilor.
Mirela Drăguşanu a precizat că nu este mulţumită de cuantumul depăgubirilor civile acordate de judecători şi că se va gândi în zilele următoare dacă va intenta sau nu recurs.
Familia Condurache a refuzat să ofere declaraţii presei. La rândul lor, avocaţii lui Cristian Diaconu au menţionat că sentinţa este una echilibrată şi solomonică şi că vor decide de asemenea zilele următoare dacă vor intenta recurs.
Cristian Diaconu a fost implicat pe 21 martie în groaznicul accident din zona Fundaţie din Iaşi. Tramvaiul pe care-l conducea a intrat în şase maşini şi un autobuz.În urma impactului, agentul- şef adjunct Dănuţ Condurache (43 de ani) din cadrul Penitenciarului Iaşi şi-a pierdut viaţa, iar Mirela Drăguşanu, asistenta medicală aflată lângă el, a fost grav rănită.
(Sursa: adevarul.ro)