Un incendiu violent a izbucnit, în această după-amiază, la etajul I al imobilului Casa Cărții. Pompierii ieșeni au avut nevoi de mai multe zeci de minute pentru stinge focul, fiind incomodați de terasa care mărginea apartamentul afectat.
Forțele de intervenție au fost alertate în jurul prânzului, prin numărul unic de urgență 112, de izbucnirea unui incendiu la Casa Cărții. Cel mai probabil cauza declanșării focului este un scurt-circuit la lustra din sufrageria apartamentului afectat.
”S-a intervenit cu o autospecială pe bulevardul Ștefan cel Mare, la un incendiu produs la etajul I al unui imobil. A fost distrus tavanul fals al încăperii. Cauza urmează să fie stabilită cu exactitate de către specialiștii noștri”, a declarat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iași.
Proprietarul locuinței a spus că incendiul a izbucnit și s-a extins foarte repede. Astfel, nu a putut interveni din timp pentru a împiedica răspândirea lui.