2,25 milioane de euro dintr-o lovitură! Un lot de 450 de studenţi din Malaiezia bate la uşa UMF Iași

0
507

Conducerea UMF este în negocieri avansate cu statul malaiezian pentru a transfera studenţii medicinişti din Siria şi Egipt. Singura problemă: n-are suficienţi profesori să le predea. Aflată în criză, şi „Cuza” caută studenţi pe alte continente, orientându-se spre Brazilia.

 

Bilanţurile instituţiilor de învăţământ universitar din România, pe ultimul an, sunt dramatice: doar patru universităţi au raportat profit şi toate sunt de Medicină. Miracolul UMF Iaşi, invidiat de toţi din învăţământ, e doar la început, pentru că marele pot ar putea veni în următorul an universitar: 450 de studenţi din Malaiezia sunt aşteptaţi la studii în Capitala Moldovei. La 5.000 de euro taxa anuală de şcolarizare, veniturile UMF ar putea creşte dintr-un foc cu 2,25 milioane de euro.

 

 

 Rectorul Vasile Astărăstoae a ajuns să pună condiţii pentru înscrierea studenţilor străini. UMF a ajuns la 12.000 de studenţi, cel mai mare număr din istorie

N-au profesori pentru atâţia studenţi

Conducerea Universităţii de Medicină şi Farmacie este în negocieri cu statul malaezian pentru relocarea a câteva sute de studenţi care urmează cursurile în Egipt şi Siria. Rectorul Vasile Astărăstoae a dezvăluit că Malaiezia s-a decis pentru două universităţi de medicină: cea din Iaşi şi din Praga, capitala Cehiei. Venirea studenţilor este întârziată de faptul că universitatea ieşeană a pus o condiţie: studenţii trebuie să dea examen.

“Avem capacitate limitată de şcolarizare. Nu din cauza spaţiilor, pentru că le găsim uşor, ci din cauza personalului. Vom avea concurs pentru a mai angaja încă 152 de profesori şi abia după aceea putem să-i şcolarizăm. Momentan nu putem şcolariza, anual, decât 200 de studenţi la seria de engleză şi 200 la seria de franceză. Pentru şase ani înseamnă un total de 2.400 şi am atins această limită”, a spus Vasile Astărăstoae, rectorul UMF Iaşi.

Invitaţia de pornire a negocierilor a fost lansată, oficial, de către Consiliul Judeţean Iaşi, deoarece protocolul a impus ca sultanul regiunii din care provin studenţii să primească un document din partea unei instituţii similare româneşti.

 

 

Orientare către Asia

UMF Iaşi este în plină ofensivă de atragere a studenţilor din Asia. “Ne extindem tot mai mult către Asia pentru că acolo se află cele mai puternice economii. Face parte din strategia universităţii noastre. În cazul studenţilor ce vor veni din Malaezia, ne bucurăm, pentru că este uşor de lucrat cu ei. Au licee foarte bine cotate în lume şi asta se vede în calitatea studenţilor. Ei vor locui aici, vor consuma aici, după ce se termină aeroportul vor avea familii care îi vor vizita. Oricum, suntem o universitate din ce în ce mai căutată datorită oportunităţilor pe care le au absolvenţii”, a mai spus Vasile Astărăstoae.

În prezent, la UMF sunt studenţi din peste 80 de ţări, fiind un adevărat Turn Babel. Veniturile foarte mari din ultimii ani au făcut-o cea mai bogată instituţie de învăţământ superior din Moldova, Senatul UMF aprobând investiţii de peste 60 milioane de euro în următorii doi ani.

 

 

 Rectorul de la Cuza, Vasile Işan încearcă să redreseze corabia. Acum nu au decât 200 de studenţi străini plătitori de taxe

„Cuza” prospectează piaţa braziliană

Scăderea dramatică a numărului potenţialilor studenţi ai Universităţii “Al.I. Cuza” a făcut ca instituţia să-şi schimbe strategia în ceea ce priveşte atragerea acestora. “Pătimim din cauza perioadei de la începutul anilor 1990, când a fost o scădere demografică importantă. Cei care s-au născut atunci sunt acum de vârsta studenţiei şi, fiind mai puţini, este normal să nu mai avem foarte mulţi cursanţi. În plus, rata de promovare la Bacalaureat a scăzut la 50%. De aceea numărul studenţilor a scăzut în ultimii ani de la 1,2 milioane în România la aproximativ 500.000”, explică rectorul Vasile Işan.

 

300.000 de brazilieni trimişi în lume

Şi Cuza a început reorientarea spre studenţii străini, descoperind un teritoriu fertil pe pieţele emergente. Dacă UMF merge pe filiera asiatică, rectorul de la Cuza speră să dea lovitura în Brazilia. “Am încheiat deja un acord cu agenţia guvernamentală braziliană care se ocupă de trimiterea tinerilor la studii în afara ţării. Ei au deficit pe zona de profesori de liceu şi vor trimite la studii în lume, în următorii 10 ani, 300.000 de tineri. O parte dintre ei îi vrem la Iaşi. Măcar câteva sute”, ne-a spus Vasile Işan, rectorul universităţii.

Instituţia este deja frecventată de 800 de studenţi străini, dintre care 200 sunt plătitori de taxe. Anul de şcolarizare la Alexandru Ioan Cuza costă 3.700 de euro, la care se adaugă cheltuielile pentru cazare şi masă.

Brazilienii sunt interesaţi de specializări în ştiinţele exacte: matematică, informatică, fizică şi chimie.

 

 

Cât cheltuie un student străin la Iaşi

Anul de şcolarizare – 5.000 de euro la UMF, 3.700 de euro la Alexandru Ioan Cuza

Cazare: 2.000 de euro chiria pe an (foarte mulţi dintre studenţi aleg să plece acasă o singură dată pe an)

Mâncare: minim 150 de euro lunar

Transport: 50-100 de euro lunar

Distracţie: 200 de euro lunar

TOTAL PE AN: 10.000 de euro minim

 

 200 de studenţi străini plătitori de taxe are în acest moment Universitatea „Al.I. Cuza”, faţă de cei 2.400 de la UMF

UMF, capacitate maximă. Cuza, la jumătate

UMF Iaşi a ajuns acum la 12.000 de studenţi, dintre care 6.500 sunt la studii de licenţă. 2.400 sunt străini, fiind atinsă capacitatea maximă de şcolarizare a universităţii, cu personalul actual. În anul 1989 la UMF Iaşi erau 450 de studenţi străini şi 2.200 de studenţi români. Studenţii străini plătesc 5.000 de euro anual drept taxă de şcolarizare. UMF Iaşi câştigă, astfel, în fiecare an 12 milioane de euro doar din taxele plătite de aceştia.

“Al.I. Cuza” a ajuns la 27.000 de studenţi, de la 42.000 în anii 2005-2006. Universitatea câştigă, anual, 740.000 de euro din taxele studenţilor străini. În 1989, numărul studenţilor de la Cuza era de 4.500 la zi, seral şi fără frecvenţă. În 1999 a ajuns la 23.000 de studenţi.

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments