În tradiția budistă tibetană „Corpul fizic este doar un vas gol după moarte, iar cerul un loc unde sufletul sau spiritul așteaptă procesul de reîncarnare, urmat apoi de renaștere”.
Mulți dintre budiști aderă la ”vajrayana”, o orientare religioasă care predă știința transmigrației și care înseamnă „Calea de Diamant”. Se referă la logica învățăturii, care se presupune că nu poate fi combătută. Din acest punct spiritual budiștii nu văd necesitatea de a mai păstra un corp fizic mort: e acel vas gol care, cu ultimele puteri își aruncă sămânța energetică spre cer.
După moarte, trupul persoanei decedate este ”dat de pomană” (ritual numit ”jhator”) vulturilor. Practic “înmormântarea cerului” este considerată ca fiind un act de generozitate. Cel care a murit oferă – prin “jertfa sa” – mâncare rudelor, apropiaților sau fraților întruchipați în vulturi, gata să calea spre următoarea reîncarnare. În acest mod oferindu-i-se o nouă șansă, de a nu mai repeta greșelile din viețile anterioare și să atingă ”Iluminarea” sau ”Nirvana”.
Acest barbar ritual de înmormântare (antic) îndeamnă la abandonarea trupului printre vulturii care declanșează un adevărat ”festin” al groazei în procesul de descărnare și tocarea a oaselor cadavrului. Apoi, după ce vulturii și-au terminat ”masa”, familia curăță spațiul. Recuperează ce a mai rămas. În asemene condiții de obiecei rămân doar oasele care sunt adunate, tocate și date altor animale. Însă, o asemenea procedură este adoptată exclusiv de către cei bogați pentru că necesită participarea celor mai importanți membri din comunitate. Săracii abandonează pur și simplu trupurile pe stânci, iar natura își desferecă mecanismele de distrugere treptată.
Autoritățile chineze, care controlează Tibetul, au interzis această practică în anii ’60, dar au acceptat-o din nou ca fiind legală în anii ’80. Deși ritualul poate părea destul de respingător pentru ochii celor din vest, el rămâne o practică pivot care transportă fascinantul spirit religios tibetan în lumea contemporană. Ritualul se numește ”înmormântarea cerurilor” (tibetan sky burial) și presupune ca trupul celui decedat să fie oferit hrană vulturilor imediat după procesiunea religioasă de înmormântare.
Regiunea în care se practică ”jhator” trebuie să se desfășoare acolo unde solul este pietros. În acest peisaj stâncos, este aproape imposibil să poată fi săpat vreun mormânt. Mai mult decât atât, combustibilul și cheresteaua sunt rare, ceea ce face ca ritualul religios tibetan să fie mult mai greu decât o înmormîntare subterană, sau o incinerare. Corpul este așezat pe pământ și apoi dezbrăcat. Trupul este crestat sau chiar tăiat în bucăți. Vulturii sunt atrași de mirosul de carne și devorează rămășițele pămîntești.
În consecință la, aceasta nu este o ceremonie potrivită pentru copii, femei gravide, sau cei care sunt foarte sensibile la boli infecțioase. Originea acestui ritual bizar rămâne ascuns în istoria tibetană. Se pare că este singura regiune de pe pământ unde Dumnezeu mai tolerează această ”înmormântare a cerului”. Se practică doar în provinciile din Tibet, Qinghai și Mongolia. Deși se crede că a evoluat din cauza condițiilor geografice improprii ritualul este considerat o cale spre renaștere.
În acest sens el reflectă convingerea adesea universală că moartea nu este sfârșitul: “Donați carne de om, deoarece păsările vă salvează sufletele!” – spune o mantră tibetană. Vulturul este un ”Dakini” – care însemnă “Dansatoare Celestă”. Termenul occidental echivalent pentru ”Dakini” este ”Înger”. Dacă aveți credință în îngeri, atunci credeți cu siguranța și în ”Dakini”. Ideea occidentală despre îngeri ca fiind ființe celeste frumoase care zboară în ceruri și uneori coborând pe pământ pentru a oferi inspirație și sprijin muritorilor este foarte asemănătoare cu cea despre ”Dakini”.
În cazul unei ”înmormântări a cerurilor”, după ce mănâncă carne și oase”Dakini”transportă în cer sufletul sau spiritul decedatului.
„Dakini va duce în cer sufletul
sau spiritul decedatului,
el zboară în cer după ce mănâncă carne și oase.” (mantră tibetană)
Interesant este ca un verset din Mat. 24:28. spune: „Oriunde va fi stârvul, acolo se vor aduna vulturii.”
Această tradiție mistică stîrnește curiozitate printre cei care nu sunt tibetani. Ei îi resping pe străini. Acesta nu este un spectacol pentru europeni sau americani. La înmormântare vor fi prezenținumai cei apropiați. De asemenea este interzisă prezența vreunei persoane care posedă un aparat de fotografiat sau de filmat. Ei cred că fotografierea ritualului ar putea afecta negativ ascensiunea sufletului.
Tibetanii sunt încurajați să asiste la acest ritual străvechi. În acest fel, se pot confrunta cu moartea în mod deschis și să simtă efemeritatea vieții. Ritualul tibetan este o modalitate de a învăța o parte esențială a filosofiei budiste: pentru a încuraja veșnicul sentiment de detașare. Această detașare permite budiștilor să creeze o conexiune între lumile pământești și cele spirituale.
(Sursa: vipmonden.ro)