Cel mai tânăr milionar din România, arestat pentru 29 de zile, în această dimineață. El este acuzat de evaziune fiscală

0
116

Milionarul Iustin Paraschiv s-a predat în această dimineaţă, el fiind arestat pentru 29 de zile. Acesta este acuzat de evaziune fiscală într-un dosar ale cărui prejudicii se ridică la peste 70 de milioane de euro.

 

Iustin Paraschiv, cel mai tânăr milionar român, a ajuns în arestul Poliţiei, după ce s-a predat în această dimineaţă. El este cercetat în dosarul complex al evaziunii fiscale cu carne de pui. Alţi şapte oameni de afaceri au primit aseară mandate de arestare pentru 29 de zile. Prejudiciul în dosar se ridică la 70 de milioane de euro.

 

Tânărul milionar a negat în faţa Instanţei Supreme toate acuzaţiile aduse de procurori. Ba chiar a susţinut că e un bun platnic şi că a contribuit foarte mult în ultimii ani la bugetul statului.

 

,,Nu am fost implicat în niciun fel în acest lanţ evazionist. Companiile mele sunt în primii trei jucători din acest domeniu. Am plătit până acum statului român peste 50 milioane de euro.”, susţine Paraschiv.

 

Pentru a-i convinge pe judecători să rămână liber, Paraschiv le-a mai spus că dintotdeauna a militat puternic împotriva evaziunii fiscale.

 

,,Sunt preşedintele unei asociaţii de crescători de animale şi am militat public, în nenumărate rânduri împotriva evaziunii fiscale. Ba chiar am cerut sancţiuni mai drastice pentru evaziune.”

 

Judecătorii nu au ţinut însă cont de aceste argumente şi au decis să-l aresteze preventiv pentru 29 de zile. Tot după gratii au fost trimişi şi şapte oameni de afaceri cercetaţi în acelaşi dosar.

 

Procurorii spun despre cel mai tânăr milionar din ţară că face parte din gruparea formată din afacerişti români şi arabi care a pus la punct un amplu mecanism prin care să nu plătească taxe la stat. Obiectul de activitate al societăţilor îl reprezintă comercializarea de produse din carne de pui, iar pentru a nu plăti impozite suspecţii s-au folosit de firme fantomă. Prejudiciul în acest dosar se ridică la 70 de milioane de euro.

 

 

(Sursa: realitatea.net)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments