Datoriile uriașe ale Spitalului Clinic CF Iași au dus la reevaluarea directorului. Ministrul Sănătății a hotărât înlocuirea a trei manageri care au uitat să-și plătească furnizorii

0
95

Trei directori de spitale vor fi înlocuiţi de Ministrul Sănătăţii, după ce s-a descoperit că instituţiile pe care le conduc au acumulat datorii uriaşe către furnizori vreme de trei luni consecutiv.
 

Conform Legii nr. 194/2013 pentru modificarea şi completarea Legii 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, contractul de management şi, respectiv, contractul de administrare încetează „în cazul existenţei a 3 luni consecutive de plăţi restante, a căror vechime este mai mare decât termenul scadent de plată, respectiv a arieratelor, conform prevederilor legale sau contractuale”.

 

În urma analizelor şi evaluărilor trimestriale ale managerilor unităților sanitare cu paturi din subordinea Ministerului Sănătăţii, cinci dintre acestea au înregistrat arierate, timp de 3 luni consecutiv: Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj, Spitalul CFR Constanţa, Spitalul Clinic CF Iaşi, Spitalul de Urgenţă Sf. Pantelimon Focșani și Spitalul Comunal Vidra.

 

Prin urmare, ministrul Sănătății, Eugen Nicolăescu, a semnat ordinul de demitere a managerului Spitalului de Urgenţă Sf. Pantelimon Focşani, ca urmare a înregistrării de datorii către furnizorii de bunuri şi servicii timp de trei luni consecutiv.   

 

Managerul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Cluj și-a depus demisia din luna august 2013, spitalul fiind condus de un manager interimar până în luna octombrie 2013. De asemenea, managerul Spitalului Comunal Vidra și-a depus demisia.

 

Managerii de la Spitalul CFR Constanţa și Spitalul Clinic CF Iaşi sunt reevaluaţi, arieratele acestor unităţi fiind reeşalonate de direcţiile generale ale finanţelor publice judeţene.

 

(Sursa: romaniatv.net)

0 0 votes
Article Rating


Articolul precedentMihai Răzvan Ungureanu cere de la Iași o alianță electorală pentru unificarea dreptei: „Va veni în foarte scurt timp momentul când vom putea arăta cu degetul către cei responsabili”
Articolul următorUn adolescent din Iași și-a violat verișorul după ce a luat lecții de sex pe Internet
Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments