Decizie USL. Proiectul minier de la Roșia Montană VA FI RESPINS

0
107

Crin Antonescu și Victor Ponta au declarat astăzi, într-o conferință de presă, că membrii USL din Comisia Roșia Montană vor vota respingerea proiectului minier, iar acest lucru „deblochează și deschide drumul către construirea unei legislații sănătoase, care să dea șansa exploatării în condiții convenabile și rezonabile pentru statul român”. 

 

Aseară, în cadrul unei emisiuni la Antena 3, Victor Ponta a spus că nu ar fi deranjat dacă proiectul minier de la Roșia Montană va fi respins.

 

„Roşia Montană este o altă problemă. Este un proiect care stă prin diverse sertare ale guvernelor de vreo 14 ani. Eu am făcut o chestie pe care n-a mai făcut-o nimeni. Am luat proiectul şi l-am pus pe masă. Moment în care s-au văzut multe lucruri.

 

Câteva dezinformări s-au spulberat. Câteva detalii s-au lămurit. S-au văzut şi lucruri politice. Recunosc că m-a afectat lipsa de solidaritate a lui Crin. A fost un subiect pe care l-am dezbătut. Am văzut cum s-a încercat deturnarea acestor proteste. Nu mă deranjează ideea că proiectul va fi respins, mă deranjează că în România nu facem proiecte mari de teama drobului de sare”, a declarat Victor Ponta.

 

În Comisia parlamentară înființată pentru a analiza proiectul minier de la Roșia Montană, membrii USL sunt majoritari și pot influența votul cu privire la raportul ce urmează să fie prezentat. 

 

 

(Sursa: Yahoo!News)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments