Elena Valentina Cioancă este din Bistriţa, are de 29 de ani şi a ajuns zilele trecute în presă după ce şi-a dat demisia din Forţa Civică, partidul lui Mihai Răzvan Ungureanu.
Deşi nu a interacţionat foarte mult cu fostul premier Mihai Răzvan Ungureanu, tânăra bistriţeancă a primit imediat titulatura de „Blonda lui MRU”.
„Am avut şi am în continuare o părere foarte bună despre fostul meu şef de la Bucureşti, cu toate că nu pot spune că am avut o experienţă foarte plăcută la Forţa Civică, Bistriţa. Acum toate astea au trecut, rămân cu satisfacţia că am parcurs o etapă şi le urez mult succes foştilor mei colegi. E cazul să mă gândesc acum mai mult la viitorul meu”, a declarat Elena Valentina Cioancă.
Şi cum s-a lăsat de politică, Valentina şi-a îndreptat interesul spre o altă pasiune a sa: muzica. Vrea să se axeze pe muzică de club, a semnat deja un contract şi intenţionează să profite de fizicul ei pentru a avea succes.
Aşa că a realizat, în urmă cu câteva zile, o şedinţă foto incendiară, pentru wowbiz.ro, în timpul căreia nu s-a sfiit să renunţe la sutien.
„Cred că la 29 de ani şi cu trei naşteri la activ, arăt foarte bine. Am făcut pozele astea mai mult în joacă, nu am pozat pentru un fotograf profesionist, dar sunt mulţumită de cum au ieşit. În viitorul apropiat vreau să realizez o şedinţă foto ca la carte, deocamdată asta a fost de probă. Şi poate, de ce nu, o să pozez şi pentru o revistă pentru bărbaţi”, a declarat Valentina Elena, care spune că nu crede că va mai reveni în politică.
(Sursa: showbiz.ro)