Îngrijorător. Peste 200 de copii sub 3 ani din Vaslui suferă de malnutriție

0
57

Peste 200 de copii din judeţul Vaslui, cu vârste sub trei ani, suferă de malnutriţie proteino-calorică, aproape jumătate dintre cazuri fiind înregistrate în cursul acestui an, transmite Mediafax.

 

Potrivit Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Vaslui, în evidenţele medicilor se află un număr de 201 copii cu vârste sub trei ani, care suferă de malnutriţie proteino-calorică. 

Numai în acest an, au fost înregistrate 89 de cazuri noi de boală, dintre care 74 la copii cu vârste sub un an.  

„Ponderea cea mai mare a cazurilor noi luate în evidenţă se înregistrează în mediul rural, fapt ce poate fi asociat cu un nivel de trai mai scăzut, cu o alimentaţie necorespunzătoare cantitativ şi calitativ. De altfel, din totalul celor 201 cazuri de malnutriţie existente în evidenţe, 148 sunt din mediul rural”, a declarat Mihaela Topliceanu, purtătorul de cuvânt al DSP Vaslui.   

Malnutriţia apare la copii de vârste mici din cauza alimentaţiei deficitare şi afectează toate organele, provocând oprirea creşterii şi dezvoltării copilului.

 

(Sursa: adevarul.ro)

0 0 votes
Article Rating


Abonează-te
Anunță-mă
0 Comments
cele mai vechi
cele mai noi cele mai votate
Inline Feedbacks
View all comments