Papa Francisc devine tot mai iubit în întreaga lume datorită gesturilor sale de o mărinimie ieşită din comun. Zilele trecute, Suveranul Pontif a oferit binecuvântare unui bărbat lovit de soartă, iar imaginile au făcut înconjurul lumii şi au emoţionat milioane de oameni.
Papa Francisc nu se dă în lături de la a se întâlni cu cei nefericiţi, iar miercuri, la audienţa săptămânală din Piaţa Sfântul Petru, de la Vatican, Suveranul Pontif a avut o nouă întâlnire cu mai mulţi oameni desfiguraţi.
Camerele reporterilor au surprins momentul în care Papa i-a dat binecuvântarea unui bărbat care aproape că nu avea faţă. În ciuda aspectului cutremurător, Papa Francisc nu a ezitat să-l sărute pe om şi să discute cu el, înainte de a-i oferi binecuvântarea.
Identitatea bărbatului şi cum a ajuns să fie desfigurat rămân un mister.
Gestul papei vine la două săptămâni după ce, în aceeaşi piaţă, Papa Francisc a îmbrăţişat şi a sărutat un om care este considerat de mulţi un monstru din cauza numeroaselor tumori care îi acoperă faţa şi corpul, el fiind diagnosticat cu neurofibromatoză, o afecţiune genetică.
(Sursa: romaniatv.net)