Un bărbat în vârstă de 53 de ani, care trăia singur, a fost găsit mort în locuința sa din comuna ieșeană Cristești. Descoperirea a fost făcută de către un vecin, care venise să îl viziteze.
Constantin Lungu a fost găsit de vecinul său duminică dimineața. Acesta a anunțat prin serviciul 112 Poliția, iar la fața locului s-a deplasat o echipă operativă. După o primă cercetare s-a constatat că victima prezenta o lovitură la cap.
În acest caz s-a deschis un dosar de moarte suspectă, ancheta fiind preluată de un procuror criminalist. Corpul neînsuflețit al bărbatului a fost transportat la Institutul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei. Din primele verificări a mai rezultat faptul că victima a consumat cu o seară înainte alcool în compania mai multor amici.
(Sursa: newspascani.com)